DISTRIBUIȚI

Vicarul Romei, cardinalul Angelo De Donatis, a devenit luni cea mai înaltă faţă bisericească din Biserica Catolică testată pozitiv cu COVID-19, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Un comunicat al Vicariatului Romei a anunţat că, în urma manifestării mai multor simptome, cardinalul-vicar De Donatis, în vârstă de 66 de ani, „a fost supus unei prelevări pentru COVID-19” care a indicat „un rezultat pozitiv”.


Citește și : Putin le cere moscoviților ‘să ia în serios’ izolarea

Papa Francisc este episcopul Romei, dar această funcţie este, practic, exercitată de către un vicar-general.

Cardinalul „are febră, dar starea sa generală este bună şi a început o terapie antivirală” se arată în informarea oficială, care precizează că înaltul prelat a fost internat la spitalul Gemelli din Roma, în timp ce colaboratorii săi apropiaţi au intrat în izolare.

„Trăiesc şi această încercare, sunt senin şi încrezător”, „trăiesc acest moment ca pe o oportunitate pe care providenţa mi-o dă pentru a împărtăşi suferinţele atâtor fraţi şi surori”, a declarat cardinalul De Donatis, conform sursei citate.

Citește și : Polonia se aşteaptă la o creştere rapidă a cazurilor de COVID-19 în săptămânile următoare

Vaticanul a anunţat oficial sâmbătă 6 cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul angajaţilor şi locuitorilor săi, evidenţiind că Papa şi persoanele din anturajul său nu au probleme.

Suveranul Pontif, care l-a primit luni în audienţă pe premierul italian Giuseppe Conte, este înconjurat de un cordon sanitar riguros.