DISTRIBUIȚI
AFP

Preşedinta Adunării Naţionale franceze (fostul Front Naţional), Marine Le Pen, i-a cerut sâmbătă şefului statului, Emmanuel Macron, răspunsuri ‘puternice’ la ‘suferinţa socială’ exprimată de ‘vestele galbene’, care au manifestat din nou sâmbătă în Franţa, transmite AFP, potrivit Agerpres.

‘Trebuie ca (Emmanuel Macron) să devină conştient de suferinţa socială şi să-i aducă răspunsuri foarte puternice şi imediate’, a declarat Marine Le Pen la Bruxelles, în marja unei reuniuni organizate de partidul naţionalist flamand Vlaams Belang împotriva Pactului mondial asupra migraţiilor, şi la care a fost prezent şi fostul strateg al lui Donald Trump, Steve Bannon.


Citește și : ‘Vestele galbene’: Zeci de mii de manifestanţi şi aproape 1000 de persoane reţinute pe teritoriul Franţei

‘Fac apel încă o dată la preşedintele Republicii să ţină cont de suferinţa care este exprimată şi să aducă un răspuns, să iasă de la Elysee’, a insistat şefa Adunării Naţionale.

Marine le Pen a refuzat să comenteze cu privire la cele în jur de 1.000 de reţineri efectuate de forţele de ordine. ‘Dacă există mai puţine violenţe (decât la manifestaţia din 1 decembrie), bineînţeles că sunt prima care să mă bucur’, a afirmat ea.

Pe de altă parte, Marine Le Pen a apreciat că este ‘indecent’ să fie avută în vedere mai multă migraţie într-o perioadă în care poporul francez ‘se revoltă pentru puterea sa de cumpărare şi demnitatea sa’.

Potrivit lui Steve Bannon, ‘vestele galbene’ din Franţa sunt ‘exact acelaşi tip de oameni care l-au ales pe Donald Trump preşedinte ale Statelor Unite în 2016, acelaşi tip de oameni care au votat pentru Brexit, care vor să aibă controlul asupra ţărilor lor’.

Citește și : Rouhani : Sancţiunile americane pot duce la un ‘potop de droguri, refugiaţi şi terorism’ spre Occident