DISTRIBUIȚI
Multimedia Centre

Grupul Verzi/Alianţa Liberă Europeană din Parlamentul European a acuzat marţi lipsa prerogativelor de anchetă ale legislativului comunitar pentru a controla declaraţiile de avere ale viitorilor comisari europeni, înainte de audierile de săptămâna viitoare din hemiciclu, relatează AFP, scrie agerpres.

„Parlamentul trebuie să înfiinţeze un comitet de etică permanent care să dispună de reale puteri de anchetă pentru a garanta integritatea celor care sunt propuşi pentru a guverna”, a declarat eurodeputata franceză Marie Toussaint, citată într-un comunicat.


Citește și : Noul Guvern al Greciei se confruntă cu primele proteste contra unui proiect de reformă a pieţei muncii

Procedura de nominalizare a celor 26 de comisari ai viitoarei Comisiei Europene a Ursulei von der Leyen – care urmează să intre în funcţiune pe 1 noiembrie – constrânge fiecare candidat să le transmită parlamentarilor europeni o declaraţie de avere, în care îşi precizează activele, bunurile imobiliare, precum şi precedentele activităţi.

Numai pe baza acestui document, eurodeputaţii îi autorizează sau nu să treacă la etapa următoare: audierea lor în hemiciclu, prevăzută între 30 septembrie şi 8 octombrie, necesară pentru ca nominalizarea lor să fie validată, scrie France Presse.

Ori, îşi exprimă regretul ecologiştii, procedura nu se bazează decât pe „declaraţii de bună credinţă (…) fără ca Parlamentul să dispună de puterea de a ancheta”.

În plus, eurodeputaţii nu pot, în acest stadiu, să-i întrebe pe comisarii candidaţi despre anchetele care îi vizează în materie judiciară sau din partea Oficiului european de luptă antifraudă (OLAF), cum este în prezent cazul pentru belgianul Didier Reynders, franţuzoaica Sylvie Goulard şi polonezul Janusz Wojciechowski.

La finalul unei prime examinări cu uşile închise ale declaraţiilor de avere care a avut loc joia trecută, eurodeputaţii din Comisia de afaceri juridice au cerut informaţii suplimentare de la 10 din cei 26 de membri ai viitoarei Comisii Europene. Toţi cei vizaţi au răspuns solicitării, potrivit unei surse europene.

Citește și : BoJo reacționează la decizia de anulare a suspendării parlamentului britanic. Liderul opoziției îi cere DEMISIA!

Printre ei se află Sylvie Goulard, Didier Reynders şi Janusz Wojciechowski, dar şi românca Rovana Plumb, care se numără toţi printre cei mai contestaţi candidaţi, potrivit mai multor surse europene, scrie France Presse.

Unii dintre viitorii comisari vizaţi, printre care şi viitorul şef al diplomaţiei europene, spaniolul Josep Borrell, au trebuit să facă precizări privind portofoliul lor de acţiuni.

Eurodeputaţii însărcinaţi cu controlul acestor declaraţii urmează să se reunească din nou miercuri şi joi, tot cu uşile închise, pentru a analiza aceste răspunsuri.

Dacă ei consideră că sunt încă elemente care lipsesc, ei pot solicita o audiere a comisarilor în cauză, notează AFP.