DISTRIBUIȚI
ofertadeturism.ro

Veniturile Greciei din turism au crescut cu 13,6% în primele opt luni din acest an, înregistrându-se de asemenea un avans de 3,6% al numărului de sosiri ale vizitatorilor străini, arată datele publicate de Banca Centrală, informează publicaţia Greek Reporter, potrivit agerpres.

În august, vârful sezonului turistic, veniturile au urcat cu 16,1%, comparativ cu perioada similară din 2018, în timp ce numărul de turişti străini a înregistrat o expansiune de 11%.


Citește și : Trump califică drept un ‘mare succes’ crearea unei zone de securitate în Siria

Veniturile totale din turism au crescut cu 1,58 miliarde de euro în perioada ianuarie – august 2019, totalizând 13,241 miliarde de euro. A crescut semnificativ numărul turiştilor din afara UE, în special din SUA şi China, care în medie cheltuie mai mult decât alţii.

Analiştii se aşteaptă la o creştere a veniturilor din turism în acest an, în pofida efectelor negative cu care se confruntă Grecia în urma falimentului tour operatorului britanic Thomas Cook.

Pierderile economice pentru industria elenă a turismului, în urma colapsului Thomas Cook, sunt estimate la 250 – 500 de milioane de euro, a anunţat recent Asociaţia Companiilor de Turism din Grecia (SETE).

În 2018, peste 33 de milioane de turişti au vizitat Grecia, în creştere cu 9,7% faţă de anul precedent, iar veniturile generate din turism de către statul elen au crescut cu 10%, până la la 16,086 miliarde de euro.

Conform unui studiu al Consiliului Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC), industria călătoriilor şi a turismului din Grecia a crescut, anul trecut, cu 6,9%, un ritm de trei ori şi jumătate mai ridicat decât al întregii economii elene.

Turismul a avut, în 2018, un aport de 20,6% la PIB-ul Greciei, faţă de un nivel de doar 10,4% pe plan mondial, conform datelor WTTC. Aceasta înseamnă că un euro din cinci cheltuiţi anul trecut în Grecia a provenit din industria călătoriilor şi turismului, a cărei cifră de afaceri s-a ridicat la 37,5 miliarde euro.

Citește și : Trei morți și patru dispăruți în urma inundațiilor devastatoare din Spania,Franța și Italia

Un sfert din numărul angajaţilor eleni lucrează în turism, adică aproximativ 988.600 de locuri de muncă sunt legate de acest sector, arată WTTC.

Turismul este un motor-cheie al economiei Greciei, ţară care în luna august a anului trecut a pus capăt celui de-al treilea program de asistenţă financiară internaţională convenit după criza financiară din 2010.