DISTRIBUIȚI
Salon.com

Papa Francisc şi-a exprimat luni „tristeţea profundă” faţă de cutremurul care a provocat sute de morţi şi de răniţi în Iran şi în Irak şi a trimis binecuvântare sa „consolare şi forţă” echipelor însărcinate cu ajutorarea victimelor, relatează agerpres .

„Sanctitatea sa, papa Francisc, este profund întristat de aflarea producerii acestui mare cutremur”, se arată în două mesaje adresate Iranului şi Irakului şi scrise în numele Suveranului Pontif de secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin


Citiți și : Italia : 28 milioane de euro bancnote contrafăcute confiscate și 13 persoane arestate

Papa „i-a asigurat pe toţi cei afectaţi de această tragedie că îi va aminti în rugăciunile sale” şi se roagă ca toate victimele să primească milostivirea Celui de Sus.

Duminică seară un cutremur de 7,3 grade pe Richter s-a produs în provincia iraniană Kermanshah, în apropiere de frontiera cu Irak, provocând sute de morţi.

Epicentrul cutremurului a fost localizat la aproximativ 32 de kilometri sud de oraşul Halabja într-o regiune muntoasă din estul Irakului, la 200 de kilometri de Bagdad şi la 400 de kilometri de Teheran, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

Potrivit presei locale, cel mai recent bilanţul indică 445 de morţi şi 7.100 de răniţi