DISTRIBUIȚI
Reuters

O vastă operaţiune de destructurare a unei organizaţii criminale legate de traficul de cocaină a fost desfăşurată marţi în Belgia, soldată cu ‘zeci de percheziţii şi zeci de reţineri’, a indicat Parchetul federal, citat de France Presse, potrivit agerpres

Această operaţiune antidrog, la care au participat peste 1.000 de poliţişti, în special în regiunea capitalei Bruxelles, potrivit parchetului, este cea mai importantă de la cea desfăşurată în luna martie, care a dus la destructurarea unei reţele de comunicaţii criptate, denumită Sky ECC şi care era utilizată de către grupări criminale.


Citește și : Amnesty International cere o anchetă în Emirate după expulzarea unor migranţi africani

Raidul din martie, la care au fost mobilizaţi peste 1.500 de poliţişti, a condus la 200 de percheziţii şi 48 de reţineri. Potrivit agenţiei de presă Belga, operaţiunea de marţi a vizat o reţea albaneză de crimă organizată.

Operaţiunea a fost posibilă datorită decriptării a circa 700 milioane de mesaje trimise prin telefoane securizate comercializate de compania Sky ECC din Canada.

Rezultat al unei cooperări europene, exploatarea datelor culese în acest dosar a condus la inculpări în Franţa în primăvară.

În iunie, canadianul Thomas Herdman, unul dintre principalii distribuitori ai reţelei de telefonie Sky ECC, aflată în centrul investigaţiilor împotriva crimei organizate pe plan mondial, a fost inculpat şi încarcerat la Paris.

Belgia şi Olanda au devenit principale hub-uri ale traficului de cocaină cu destinaţia Europa, înlocuind Spania, fosta primă rută de intrare, potrivit unui raport Europol publicat în septembrie.

Citește și : Regina Marii Britanii a participat la primul ei angajament oficial după spitalizarea de săptămâna trecută

În 2020, capturile de cocaină la Anvers au totalizat 65, 6 tone, un nou record. Columbia, Brazilia şi Ecuador ocupă primele trei locuri printre ţările expeditoare.

La 18 octombrie, justiţia belgiană a anunţat destructurarea unei organizaţii criminale care utiliza inclusiv reţeaua de comunicaţii Sky ECC, suspectată de a fi adus în Belgia peste 15 tone de cocaina prin porturile Anvers şi Rotterdam, cu ramificaţii în Spania şi Columbia.