DISTRIBUIȚI
The Independent

Anunţul Angelei Merkel potrivit căruia nu va mai candida la conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi că actualul său mandat de cancelar ale Germaniei este ultimul pune capăt unei epoci, a declarat marţi adjunctul ministrului de externe polonez Piotr Wawrzyk, transmite PAP, potrivit agerpres.

”Cel mai important lucru este că, dincolo de o schimbare de persoane, guvernul (german), indiferent de cum va arăta el, va fi stabil şi va putea să funcţioneze şi să ia decizii în Uniunea Europeană”, a spus Wawrzyk.


Citeşte şi: Justiţia respinge plângerea lui Julian Assange împotriva ambasadei care-l găzduieşte de şase ani

În opinia oficialului polonez, dacă Angela Merkel nu ar fi avut o atitudine fermă în interiorul Uniunii Europene, probabil că nu ar fi fost impuse noi sancţiuni contra Rusiei sau nu ar fi fost menţinute cele deja adoptate.

Pe de altă parte, Piotr Wawrzyk a menţionat că Angela Merkel este un politician care, spre deosebire de alţi politicieni germani, a vorbit rar despre Polonia, în special în sens negativ, oficialul polonez apreciind că în ultimii ani relaţiile dintre Berlin şi Varşovia au fost ‘bune’.

Citeşte şi: Seism foarte puternic în Noua Zeelandă (VIDEO). Parlamentul şi-a suspendat activitatea

Cancelarul german Angela Merkel a confirmat luni că în decembrie nu va mai candida la conducerea CDU şi că actualul mandat al ei la şefia guvernului de la Berlin este ultimul. ”În primul rând, la următorul congres al partidului, în decembrie, la Hamburg, nu voi mai candida pentru conducerea CDU”, a spus Merkel în faţa reporterilor, după rezultatul sub aşteptări al formaţiunii sale la alegerile regionale desfăşurate duminică în landul Hessa, scrutin la care CDU s-a clasat pe primul loc, obţinând conform sondajelor între 27% şi 29% din voturi, dar mai puţin cu peste 10% faţă de scrutinul precedent din 2013.

Mai mulţi politicieni creştin-democraţi germani au anunţat că doresc să îi succeadă Angelei Merkel la conducerea CDU, printre care actualul secretar general al partidului, Annegret Kramp-Karrenbauer, colaboratoare apropiată a cancelarului, şi ministrul sănătăţii Jens Spahn.