DISTRIBUIȚI
Antena 3

Variante noi de Omicron, mai contagioase, încep să se răspândească în Statele Unite, conform unor noi date guvernamentale, relatează UPI, potrivit agerpres.  

Din fericire, noile variante, cunoscute sub numele de BQ.1 şi BQ.1.1, sunt asociate cu Omicron BA.5, astfel încât dozele de vaccin recent actualizate ar trebui să ofere o anumită protecţie împotriva lor.


Citește și : Sprijinul militar al UE pentru Ucraina se intensifică

Cele două variante sunt în prezent responsabile de peste 10% dintre noile cazuri de infectare din această ţară, după cum au anunţat vineri Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA.

„Cu astfel de variante, este importantă rata lor de răspândire ca proporţie relativă a variantelor, iar aceasta prezintă o rată de dublare destul de supărătoare”, a declarat pentru CBS News doctorul Anthony Fauci, consilier medical al preşedintelui Joe Biden.

Oamenii de ştiinţă au denumit prima dată BQ.1 în septembrie. În prezent, această tulpină şi descendenta sa sunt răspunzătoare de aproximativ 11,4% dintre cazurile de infectare din SUA, în timp ce BA.5 reprezintă 70% dintre cazurile noi, iar BA.4.6 se află la originea a puţin peste 12% dintre infecţiile actuale.

„În timp ce BQ.1 şi BQ.1.1 reprezintă un sub-grup restrâns, însă în creştere rapidă, al variantei Omicron, BA.5 rămâne dominantă în Statele Unite”, a declarat purtătoarea de cuvânt a CDC, Kristen Nordlund, citată într-un comunicat.

CDC nu a separat anterior cele două noi variante în cadrul raportului său săptămânal deoarece acestea „circulau în proporţie de sub 1% în datele empirice”, potrivit CBS News.

Chiar şi aşa, dozele de vaccin actualizate recent de la Moderna şi Pfizer care au fost aprobate în septembrie ar putea contribui la stoparea răspândirii BQ.1, a menţionat Fauci. Acele doze au fost disponibile pentru americanii în vârstă de 12 ani şi peste, însă în prezent sunt disponibile pentru copiii de 5 ani şi peste această vârstă.

Până în prezent, peste 14,7 milioane de americani au primit aceste doze de rapel, respectiv aproximativ 7% dintre cei 209 milioane de americani care erau eligibili înainte de aprobarea dată săptămâna trecută privind vaccinarea copiilor de 5 ani şi peste această vârstă.

„Vestea proastă este că există o nouă variantă care apare şi care are calităţi sau caracteristici ce ar putea evita unele dintre intervenţiile de care dispunem. Însă, vestea oarecum încurajatoare este că e vorba despre o sub-variantă BA.5, aşa că aproape sigur va exista o doză de protecţie încrucişată ce poate fi sporită”, a spus Fauci.

Cu toate acestea, ritmul de administrare a vaccinurilor a încetinit. „Asta este atât de frustrant pentru mine şi pentru colegii mei implicaţi, faptul că avem capacitatea de a atenua acest lucru. Iar absorbţia noului vaccin bivalent nu este atât de mare pe cât ne-am dori”, a adăugat Fauci.

Autorităţile din domeniul sanitar sunt, de asemenea, îngrijorate de faptul că cea mai recentă variantă va reuşi să evite eficacitatea Evusheld, un medicament cu anticorpi utilizat pentru a-i proteja pe americanii imunocompromişi care contractează virusul. Deocamdată nu sunt disponibile date în acest sens, a declarat pentru CBS News producătorul de medicamente AstraZeneca.

„Acesta este motivul pentru care există îngrijorări în legătură cu BQ.1.1, pentru dublul motiv reprezentat de timpul său de dublare şi de faptul că pare să eludeze anticorpi monoclonali importanţi”, a spus Fauci.

În cazul mutaţiilor prezente la BQ.1 şi alte tulpini pe care oamenii de ştiinţă le monitorizează îndeaproape sunt implicate anumite zone specifice ale proteinei „spike”. Nu se cunoaşte deocamdată modul în care severitatea bolii ar putea fi afectată de aceste mutaţii.

Cu toate acestea, ratele de infectare s-au îmbunătăţit în Statele Unite. Doar aproximativ 1% dintre americani trăiesc în zone cu niveluri „ridicate” de răspândire comunitară a virusului, potrivit datelor CDC, în timp ce în mai puţin de jumătate dintre comitate există o transmitere suficient de mare pentru a fi necesară purtarea măştii sanitare de protecţie în spitale şi cămine de bătrâni.

Citește și : Centrala nucleară Zaporojie, DECONECTATĂ iar de la alimentarea externă cu energie

New York şi New Jersey, însă, înregistrează o creştere a numărului de spitalizări şi cazuri de infectare în cămine de bătrâni, 20% dintre infecţiile din ambele state fiind cauzate de noile variante BQ.1 sau BQ.1.1, conform CBS News.

„Oricât de mult am vrea să ne bucurăm că numărul cazurilor a scăzut, că spitalizările s-au redus, nu vrem să declarăm victoria în mod prematur. Iar acesta este motivul pentru care trebuie să fim atenţi la aceste variante emergente”, a spus Fauci.