DISTRIBUIȚI

Premierul irlandez Leo Varadkar şi-a exprimat joi speranţa ca alegerile generale din Marea Britanie să nu ducă la un parlament blocat, în care niciuna dintre cele două părţi nu deţine majoritatea, relatează DPA, potrivit agerpres.

„Cred că lucrul cel mai bun pentru Irlanda, pentru Regatul Unit, pentru Europa ar fi un sfârşit al nesiguranţei. Deci fie că prim-ministrul (Boris) Johnson va câştiga cu o largă majoritate, fie că partidele care sunt pentru rămânerea în UE obţin o majoritate împreună, vom lucra cu aceasta”, a spus el.


Citește și : Evo Morales a sosit la Buenos Aires, unde se va instala

 

„Ceea ce a fost foarte greu a fost să lucrăm cu un parlament care a fost blocat, care nu a reuşit să ajungă la o decizie majoritară pe nicio temă – sper doar să nu fim în aceeaşi poziţie din nou mâine (vineri – n.r.)”, a declarat el presei la venirea la summitul UE de la Bruxelles.

Cei mai mulţi lideri vor sta probabil până târziu pentru a urmări rezultatul alegerilor, a adăugat Varadkar.

Alegerile din Marea Britanie sunt cruciale în stabilirea direcţiei pentru plecarea Londrei din Uniunea Europeană şi negocierile privind viitoarea relaţie comercială – chestiuni cheie pentru Irlanda vecină, notează DPA.

Citește și : SUA se declară pregătite, la ONU, să fie mai flexibile cu Coreea de Nord