DISTRIBUIȚI
AFP

O conducătoare auto a murit joi în Belgia după ce un arbore i-a căzut pe maşină, în condiţiile în care mai multe ţări de la Marea Nordului sunt afectate de vânturi foarte violente, informează AFP, potrivit agerpres.


Potrivit media belgiene, accidentul mortal s-a produs în jurul orei 10.30 pe un drum care traversează o pădure din comuna Grez-Doiceau, aflată la circa 35 km sud de Bruxelles.

Citeşte şi: TOATE zborurile de pe aeroportul din Amsterdam au fost ANULATE – VIDEO

Căderile de arbori, ţiglele luate de vânt de pe casă sau cablurile electrice distruse au reprezentat unele dintre motivele pentru care pompierii au fost sunaţi de sute de ori de noaptea trecută, în condiţiile în care rafalele de vânt au depăşit 100 km/h.

Dispeceratul de salvare din Brabantul valon, unde este situat Grez-Doiceau, a înregistrat deja până în jurul orei 10.30 circa 60 de intervenţii, potrivit cotidianului regional L’Avenir.

În Olanda, aeroportul Amsterdam Schiphol a anulat toate zborurile joi dimineaţă din cauza vânturilor extrem de violente. Ţara este parţial paralizată, circulaţia trenurilor, a tramvaielor şi ambarcaţiunilor fiind oprită, în timp ce traficul rutier întâmpină numeroase dificultăţi.

Citeşte şi: Germania se pregăteşte să dea piept cu furtuna ‘Friederike’