DISTRIBUIȚI
NBC News

Compania austriacă de petrol şi gaze OMV nu intenţionează să se retragă din proiectul gazoductului rusesc Nord Stream 2, în pofida ameninţărilor cu sancţiuni din partea SUA, a declarat miercuri preşedintele austriac Alexander Van der Bellen, cu ocazia unei vizite în Rusia, transmite dpa, scrie agerpres.

‘Cred că OMV nu are nici cea mai mică intenţie de a ieşi din proiectul Nord Stream 2’, a afirmat Van der Bellen la Soci, într-o conferinţă de presă televizată.


Citește și : Cel puţin 17 militari ucişi într-o ambuscadă lângă oraşul nigerian Tongo Tongo

Nord Stream 2 va transporta gaz rusesc direct spre Germania, prin Marea Baltică, ocolind rutele continentale din estul Europei.

Statele Unite au denunţat proiectul ca subminând securitatea energetică a Uniunii Europene.

La rândul său, Ucraina acuză că Nord Stream 2 constituie un afront faţă de eforturile Uniunii Europene de a exercita presiuni asupra Rusiei pentru a pune capăt conflictului din estul Ucrainei.

Austria este printre puţinele ţări membre din UE cu care Rusia a întreţinut relaţii apropiate în ultimii ani în pofida disensiunilor legate de criza din Ucraina.

Anul trecut, o demonstraţie a acestor relaţii a fost prezenţa preşedintelui rus, Vladimir Putin, la nunta şefei diplomaţiei austriece, Karin Kneissl.

Citește și : R.Moldova: Curtea Constituţională nu îi permite preşedintelui Dodon să numească un premier

Schimburile comerciale între Rusia şi Austria au crescut cu 42% anul trecut, a arătat preşedintele Vladimir Putin cu prilejul întrevederii de miercuri cu omologul său, Alexander Van der Bellen, potrivit unei transcrieri oferite de Kremlin.

La discuţiile de miercuri au fost prezenţi şi cei doi miniştri de externe, Karin Kneissl şi Serghei Lavrov.