DISTRIBUIȚI

Oficialii vamali de pe aeroportul JFK din New York au descoperit 35 de cinteze vii asupra unui bărbat sosit din Guyana, care spera să obţină 3.000 de dolari în urma transportului acestor păsări folosite pentru concursuri de cântat, a anunţat procuratura federală din Brooklyn, potrivit AFP şi potrivit agerpres.

O percheziţie a scos la iveală că bărbatul purta asupra sa mici cutii cilindrice închise cu un grilaj de sârmă pentru a lăsa păsările să respire, potrivit fotografiilor publicate. Circa zece dintre acestea fuseseră fixate pe căptuşeala jachetei, iar restul fuseseră înfăşurate în jurul gleznelor.


Citeşte şi: Armata israeliană a doborât o dronă lansată din Liban

Interogat, suspectul reţinut a explicat că un contact i-a oferit 3.000 de dolari pentru transportul cintezelor, dintre care 500 de dolari fuseseră primiţi înainte de îmbarcarea în Georgetown, capitala Guyanei. El urma să primească restul banilor la livrarea păsărilor în Statele Unite.

Cintezele sunt apreciate pentru cântecul lor vesel şi melodios. Competiţiile de cântat se desfăşoară în mod regulat în parcurile din cartierele newyorkeze Queens şi Brooklyn şi fac obiectul pariurilor.

Potrivit mărturiei unui agent al serviciului federal pentru animale sălbatice şi peşti, citată în documentul publicat, o cinteză câştigătoare la mai multe competiţii poate fi vândută cu peste 10.000 de dolari.

Deşi există cinteze în Statele Unite, unele exemplare originare din Guyana sunt foarte apreciate, cântecul lor fiind considerat unul dintre cele mai bune.

Citeşte şi: Facebook vs. Apple: Iată ce trebuie să știți despre războiul privind politica de confidențialitate

Bărbatul arestat a fost prezentat marţi unui judecător federal, care l-a pus în libertate în schimbul unei cauţiuni de 25.000 de dolari.

Potrivit unui raport al Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), circa 20.762 de capturi de animale sălbatice au fost efectuate în întreaga lume în 2017 – cea mai recentă cifră disponibilă pe plan mondial.