DISTRIBUIȚI
Belarus.by

Un opozant belarus a cărui candidatură la alegerile prezidenţiale din 9 august a fost respinsă a fugit la Moscova de teama unei arestări, a anunţat vineri echipa sa de campanie pentru AFP, potrivit agerpres.

Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994, candidează pentru un al şaselea mandat la conducerea acestei ţări din Europa de Est. Campania electorală a fost marcată de o violentă represiune şi numeroase arestări vizând manifestanţi ai opoziţiei şi alţi candidaţi la alegeri.


Citește și : Beijingul îi dă o replică acidă lui Pompeo: ‘Un discurs plin de prejudecăţi’

Valeri Tsepkalo, un fost diplomat de rang înalt a cărui candidatură fusese respinsă, a „plecat la Moscova împreună cu copiii săi din teamă pentru securitatea sa”, a declarat purtătorul său de cuvânt, Aleksei Urban.

Soţia sa, Veronika Tsepkalo, a rămas în Belarus, unde s-a alăturat campaniei principalei adversare a lui Lukaşenko autorizată să participe la alegeri, Svetlana Tihanovskaia.

Valeri Tsepkalo a indicat publicaţiei online Tut.by că el şi soţia sa au luat această decizie după ce a primit informaţii de la surse din cadrul serviciilor de securitate, potrivit cărora „s-a dat ordin să fiu arestat”.

Potrivit soţiei sale, poliţişti s-au dus la şcoala copiilor lor cu două zile înainte, cerând profesorilor să depună nişte mărturii scrise.

„Din ceea ce înţeleg, ei au început procesul pentru a mă priva de drepturile mele parentale”, a precizat ea pentru Tut.by. „De aceea noi am luat decizia să-i trimitem pe Valeri şi copiii în afara Belarus pentru că suntem în faţa unei adevărate ameninţări şi a unui adevărat pericol.”

De la sosirea la putere a lui Aleksandr Lukaşenko, nicio opoziţie nu a putut să se ancoreze în peisajul politic belarus. Numeroşi lideri ai opoziţiei au fost încarceraţi, iar în 2019 niciun opozant nu a fost ales în parlament.

Svetlana Tihanovskaia, care l-a înlocuit în campanie pe soţul său Serghei, video-blogger de renume arestat în luna mai, şi-a trimis de asemenea copiii în străinătate ca măsură de siguranţă. Ea declară că a primit mai multe telefoane anonime în care interlocutorii săi o ameninţau că o vor închide şi că îi vor lua copiii.

Citește și : Parchetul spaniol cere ani grei de închisoare pentru atentatele din Barcelona şi Cambrils

Singura opozantă reală aflată încă în cursă pentru alegeri, Svetlanei Tihanovskaia i s-au alăturat în campanie Veronika Tsepkalo şi Maria Kolesnikova, directoarea campaniei opozantului Viktor Babariko, încarcerat şi acesta în prezent.

Organizaţia neguvernamentală Amnesty International a denunţat săptămâna trecută practicile „misogine” ale autorităţilor din Belarus, care le vizează pe militantele opoziţiei, „inclusiv făcând uz de discriminări deschise şi de ameninţări cu violenţe sexuale”.