DISTRIBUIȚI
thinglink.com

Valorile de temperatură care au scăzut considerabil în Honduras în timpul trecerii celui de-al doilea front rece din acest sezon de iarnă au provocat moartea a trei persoane, au anunţat miercuri media locale, citate de Xinhua. 

Doi bărbaţi, cu vârste de 42 şi respectiv 20 de ani, au decedat de hipotermie în La Esperanza, capitala departamentului vestic Intibuca, iar a treia persoană şi-a pierdut viaţa în oraşul vestic Santa Rosa de Copan din vestul ţării, capitala departamentului Copan, potrivit cotidianului La Prensa.


”Sunt deja trei decese din cauza hipotermiei în Honduras, unde în mai multe departamente s-au înregistrat temperaturi chiar şi de 8 grade Celsius”, a precizat publicaţia.

Una dintre victime, bărbatul în vârstă de 42 de ani pe nume Jose Bernardo Gomez, ar fi decedat după ce a consumat alcool şi ”a adormit afară”.

Comisarul adjunct din cadrul Comisiei naţionale pentru intervenţii de urgenţă, Julio Quinonez, a declarat că Centrul naţional de meteorologie a avertizat că în acest sezon de iarnă se vor înregistra mai puţine fronturi atmosferice reci, însă episoadele de temperaturi extreme vor fi mai frecvente.

Honduras este situată în America Centrală şi are un climat tropical, însă în regiunile sale înalte se înregistrează deseori temperaturi scăzute.