DISTRIBUIȚI
The Japan Times

Văduva lui Chun Doo-hwan, fost dictator sud-coreean care a condus ţara cu o mână de fier între 1980 şi 1988 până când a fost nevoit să demisioneze în urma unor manifestaţii de masă, a prezentat scuze sâmbătă pentru „durerea şi rănile” produse de regimul soţului său, relatează AFP, potrivit agerpres

Fostul general a murit marţi la domiciliul său, la vârsta de 90 de ani, şi rămâne una dintre cele mai dispreţuite personalităţi din Coreea de Sud.


Citește și : Australia acuză China de acţiuni ALARMANTE în contrast cu retorica pacifistă

„În numele soţului meu, vreau să prezinte scuzele mele profunde pentru durerea şi rănile produse în timpul mandatului său”, a declarat Lee Soon-ja în ultima din cele cinci zile ale funeraliilor fostului dictator.

Scuzele au fost scurte şi nu au menţionat greşelile comise de Chun Doo-hwan, care nu şi-a cerut niciodată iertare public în timpul vieţii.

El a preluat controlul în Coreea de Sud în urma unei lovituri de stat după asasinarea liderului forte Park Chung-hee în 1979.

Conducând ţara cu o mână de fier între 1980 şi 1988, regimul său a fost marcat de folosirea generalizată a torturii împotriva disidenţilor şi de reprimarea libertăţii de expresie.

Citește și : Soţii Biden au petrecut Ziua Recunoştinţei în casa unui prieten multimilionar

El este cunoscut ca ‘Măcelarul din Gwangju’ pentru că a ordonat trupelor sale să reprime sângeros o revoltă împotriva puterii sale în acest oraş din sud-vestul ţării în 1980. Bilanţul oficial este de 200 de morţi, dar unele organizaţii civice afirmă că numărul ar putea fi de trei ori mai mare.

El a fost condamnat la moarte pentru trădare în 1996, în special pentru represiunea de la Gwangju, însă execuţia sa a fost comutată în apel, iar apoi a fost eliberat printr-o graţiere prezidenţială.