DISTRIBUIȚI
A Jackson-Hinds Comprehensive Health Center nurse administers a Moderna COVID-19 booster vaccine at an inoculation station next to Jackson State University in Jackson, Miss., Friday, Nov. 18, 2022. (AP Photo/Rogelio V. Solis)

Vaccinul Qdenga împotriva denga, dezvoltat de laboratorul farmaceutic japonez Takeda a primit undă verde pentru a fi comercializat în Uniunea Europeană (UE), devenind astfel al doilea vaccin aprobat împotriva acestei boli care afectează sute de milioane de oameni anual, relatează AFP, scrie news.ro

Comisia Europeană (CE) a aprobat joi punerea pe piaţa europeană a vaccinului Qdenga (TAK-003) în cazul persoanelor în vârstă de peste 40 de ani, în vederea prevenirii acestei infecţii virale, transmisă omului prin înţepătura ţinţarului.


Citește și : ‘Negustorul morţii’ Viktor Bout a ajuns în Rusia

Acest vaccin asigură protecţie împotriva a patro serotipuri ale virusului.

ÎNTRE 100 ŞI 400 DE MILIOANE DE INFECŢII PE AN

Autorizarea europeană ”marchează o cotitură pentru Qdenga, pentru că ne apropiem de realizarea aspiraţiei noastre de a contribui la reducerea poverii mondiale a denga”, a declarat preşedintele unităţoo comerciale mondiale a vaccinurilor Takeda, citat într-un comunicat, joi, Gary Dubin.

”Este tot mai uşor să călătorim, iar lumea noastră odinioară vastă a devenit mult mai mică, iar acest lucru creşte riscul îmbolnăvirii de denga a celor care trăiesc în zone endemice denga şi a celor care călătoresc în aceste regiuni”, a subliniat el.

Acţiunile Takeda la Bursa din Tokyo s-au închis în creştere cu 1,79%, la 4.091 yeni, vineri, în urma anunţării aprobării Qdenga înm UE.

Denga este un virus foarte răspândit în ţările calde şi cauzează între 100 şi 400 de milioane de infecţii anual, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Qdenga, aprobat în Indonezia din august, este al doilea vaccin aprobat în lume împotriva denga, după Dengvaxia, dezvoltat de laboratorul farmaceutic francez Sanofi şi aprobat la sfârşitul lui 2015.

Citește și : Putin: Orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului

Utilizarea vaccinului francez a fost încadrată după ce Sanofi a observat în 2017 că Dengvaxia poate cauza simprome similare unei infecţii cu denga la copii care nu au avut niciodată virusul anterior.

Dengvaxia a continuat să fie aprobat mai departe, însă numai pentru copii care au avut deja virusul în trecut – ceea ce face imposibile campanii de vaccinare în masă.