DISTRIBUIȚI

Uzbekistanul nu are nicio intenţie de a deporta cetăţenii ruşi care se îndreaptă în număr mare spre Asia Centrală pentru a scăpa de mobilizarea parţială anunţată săptămâna trecută de preşedintele Vladimir Putin, în contextul campaniei militare din Ucraina, a anunţat vineri guvernul de la Taşkent, potrivit Reuters şi agerpres.

Sute de mii de bărbaţi ruşi, unii însoţiţi de familii, şi-au părăsit ţara după ce liderul de la Kremlin a ordonat, săptămâna trecută, o mobilizare parţială. Mulţi dintre ei s-au îndreptat către Uzbekistan, Kazahstan şi alte foste republici sovietice din Asia Centrală.


Citeşte şi: Uraganul Ian a devastat Florida şi se îndreaptă acum spre sudul SUA; cel puţin 12 oameni au murit – Black News

Ministerul de Externe uzbek a menţionat într-o declaraţie că este consecvent faţă de principii precum respectarea suveranităţii şi a integrităţii teritoriale ale altor state şi a reafirmat că susţine o soluţionare paşnică a conflictului din Ucraina.

”Cetăţenii străini care nu au încălcat legea nu fac obiectul deportării forţate”, arată declaraţia citată.

Citeşte şi: Uniunea Europeană lucrează la un nou indice pentru gazele naturale lichefiate – Black News

Uzbekistanul nu a precizat câţi ruşi au sosit în ţară de la anunţul făcut de liderul rus privind mobilizarea parţială a rezerviştilor. Serviciul pentru migraţie din ţara vecină Kazahstan a declarat joi că aproape 100.000 de cetăţeni ruşi au intrat în acest stat în ultimele opt zile.

La 21 septembrie, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o „mobilizare parţială” a rezerviştilor, deschizând calea pentru o escaladare majoră a războiului din Ucraina. Putin a avertizat că Rusia este pregătită să utilizeze „toate mijloacele sale de apărare”, inclusiv pe cele nucleare.