DISTRIBUIȚI
Reuters

Uzbekistanul a anunţat joi – a doua zi după declaraţiile autorităţilor kurde din Siria care indicau că au predat uzbeci având legături cu organizaţia jihadistă Stat Islamic (SI) – repatrierea a 156 de cetăţeni ai săi, în principal femei şi copii, din ”zone de conflict” din Orientul Mijlociu, relatează AFP, potrivit agerpres.

Uzbecii respectivi au fost duşi ”în mod fraudulos în zona de conflicte armate în Orientul Mijlociu”, a indicat Ministerul uzbec de Externe într-un comunicat, fără să facă referire la ţara de unde au fost repatriaţi.


Citește și : Zeci de militante Femen au prostesat la Paris împotriva crimelor asupra femeilor (FOTO/VIDEO)

Cei 156 de cetăţeni uzbeci au sosit la Taşkent cu o cursă specială închiriată de către preşedintele Şavkat Mirzoiev, potrivit sursei.

Autorităţile kurde din Siria au anunţat miercuri că au predat 148 de femei şi copii afiliaţi grupării Stat Islamic unei delegaţii consulare din ţara lor. Numărul total de uzbeci vizaţi de repatriere depăşeşte 300, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al administraţiei semiautonome kurde.

Mii de străini, afiliaţi grupării Stat Islamic, se află în închisori sau în tabere în Siria după cucerirea, la sfârşitul lui martie, a ultimului fief jihadist, la capătul unei ofensive întreprinse de către Forţele Democratice Siriene (FDS), alianţă de combatanţi dominată de kurzi şi susţinută de coaliţia internaţională sub comandament american.

Citește și : Brigitte Bierlein, prima femeie cancelar din istoria Austriei