DISTRIBUIȚI
Aleph News

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri, la Dublin, că se aşteaptă ca guvernul britanic să dea dovadă de flexibilitate şi pragmatism cu privire la schimburile comerciale cu Irlanda de Nord, subliniind că acordul convenit anul trecut de Uniunea Europeană şi Regatul Unit reprezintă ”singura soluţie”, informează Reuters, potrivit agerpres.

”Nu îmi pot imagina că prietenii noştri britanici nu vor manifesta aceeaşi flexibilitate şi acelaşi pragmatism, pentru că toţi avem acelaşi scop, acela că dorim să existe pace şi stabilitate în insula Irlanda”, a spus Von der Leyen într-o conferinţă de presă comună cu premierul irlandez Micheal Martin.


Citeşte şi: 81 de oameni au murit în POTOPUL din Germania – Black News

La finalul lunii iunie, Comisia Europeană şi Regatul Unit au convenit o extindere până în octombrie a perioadei de graţie ce amână implementarea completă a controalelor şi a formalităţilor vamale în cazul transporturilor de carne refrigerată dinspre Marea Britanie către Irlanda de Nord, prevăzute în Protocolul privind Irlanda de Nord şi care au provocat între Londra şi Bruxelles disputa cunoscută sub numele de ”războiul cârnaţilor”.

Citeşte şi: SUA vor să restabilească ele internetul mobil din Cuba – Black News

Protocolul privind Irlanda de Nord, inclus în Acordul Brexit, reglementează schimburile comerciale post-Brexit între Marea Britanie şi provincia Irlanda de Nord şi a fost conceput pentru a proteja principiile Acordului din Vinerea Mare, din 1998, şi pentru a păstra deschisă frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord prin menţinerea regiunii în interiorul pieţei unice a UE.