DISTRIBUIȚI
france24.com

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat asigurări marţi că va utiliza ”toate instrumentele disponibile” pentru a susţine economia ţărilor afectate de epidemia provocată de noul coronavirus, anunţând crearea unui fond special ca răspuns la epidemie, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

”Vom folosi toate instrumentele de care dispunem pentru ca economia noastră să reziste la această furtună”, a declarat Ursula von der Leyen, la încheierea unei reuniuni extraordinare prin videoconferinţă cu cei 27 de lideri europeni.


Citește și : Cifre alarmante: Numărul deceselor provocate de coronavirus în Italia a crescut cu 168 într-o singură zi

„Ne vom asigura că ajutoarele de stat se pot adresa companiilor care au cel mai mult nevoie”, a spus ea.

„Vom folosi toată flexibilitatea existentă în pactul de stabilitate şi creştere”, a continuat ea, menţionând că vor fi prezentate „idei concrete în faţa Eurogrupului care se reuneşte luni”.

”Pe aceste două fronturi, vom clarifica foarte repede regulile jocului pentru statele membre.Vor exista linii directoare stabilite până la sfârşitul săptămânii”, a precizat preşedinta executivului european.

Citește și : OMC a suspendat toate reuniunile după depistarea unui caz de coronavirus în rândul personalului său

Ea a anunţat, de asemenea, crearea unui ”fond de investiţii ca răspuns la coronavirus”, destinat sistemelor de sănătate, întreprinderilor mici, pieţei muncii şi ”sectoarelor vulnerabile ale economiei”.

Pentru ca fondul să poată ajunge foarte rapid la 25 de miliarde de euro, ”voi cere Consiliului şi Parlamentului în această săptămână să deblocheze 7,5 miliarde de euro în lichidităţi”, a precizat Ursula von der Leyen, care va înfiinţa un grup de lucru pentru a se asigura ”că banii sosesc în săptămânile următoare”.