DISTRIBUIȚI
Europa

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a asigurat Africa de ferma susţinere a Uniunii Europene sâmbătă, la Addis Abeba, în prima sa deplasare în afara UE după preluarea oficială a atribuţiilor la 1 decembrie, informează AFP, potrivit agerpres.

„Sper că prezenţa mea la Uniunea Africană (UA) va putea trimite un puternic mesaj politic pentru că continentul african şi Uniunea Africană contează pentru Uniunea Europeană şi Comisia Europeană”, a declarat Von der Leyen, după întâlnirea cu preşedintele comisiei UA, ciadianul Moussa Faki Mahamat.


Citește și : Peste 100 de incendii de vegetație sunt active în Australia. Orașul Sydney, amenințat de un ‘mega-focar’

„Pentru noi, pentru Uniunea Europeană, sunteţi mai mult decât un vecin”, a adăugat fostul ministru german al apărării, în finalul întâlnirii de la sediul UA.

Ursula von der Leyen, care vrea să facă din Europa primul continent neutru pe plan climatic până în 2050 şi trebuie să prezinte în 11 decembrie un „Pact verde”, a apreciat că Africa şi Europa ar putea colabora în lupta împotriva încălzirii globale.

„Dumneavoastră aici, pe continentul african, înţelegeţi mai bine decât oricine schimbarea climatică”, a declarat ea.

Cei doi lideri au evocat probleme legate de migraţie şi de securitate. „Nu sunt aici pentru a prezenta un mare plan pentru Africa. Sunt aici înainte de toate pentru a asculta”, a subliniat totuşi Von der Leyen.

Citește și : Statele Unite anunţă o recompensă de 5 milioane dolari pentru capturarea unui traficant de droguri mexican

„Cinstit vorbind, eu nu am toate răspunsurile la aceste provocări, dar sunt convinsă că împreună putem găsi răspunsurile”, a adăugat ea, în timp ce Faki invita la o mobilizare internaţională crescută pentru a contra ameninţările la adresa securităţii, în special terorismul.