DISTRIBUIȚI
EurActiv
AFCO workshop on ' The implications of Brexit on the Irish border '

Organizarea în luna noiembrie a unei reuniuni la nivel înalt consacrată încheierii unui acord între Uniunea Europeană şi Marea Britanie este condiţionată de înregistrarea unor ‘progrese suficiente’ în negocierile dintre Bruxelles şi Londra până la summitul european din 18 octombrie, a declarat luni preşedinta Comisiei pentru afaceri constituţionale a Parlamentului European (AFCO), poloneza Danuta Hubner, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Următoarele patru săptămâni vor fi esenţiale pentru întregul proces”, a spus Danuta Hubner, fost comisar european pentru politică regională în perioada 2004-2009.


Citește și : Iranul privilegiază pista separatistă arabă după atentatul de la Ahvaz

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat miercuri seara că va propune organizarea unui astfel de summit la jumătatea lunii noiembrie, informaţia fiind confirmată a doua zi de cancelarul austriac Sebastian Kurz, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

Marea Britanie urmează să părăsească UE pe 29 martie 2019, dar până în prezent nu există un acord cu Bruxelles privind viitoarele relaţii, iar unii parlamentari britanici susţin ideea organizării unui nou referendum de tipul celui desfăşurat în iunie 2016, când o majoritate a electoratului britanic s-a pronunţat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.

Mai mulţi oficiali UE susţin că un acord cu Londra încheiat în decembrie acest an sau chiar în luna ianuarie 2019 ar lăsa aproximativ suficient timp pentru a fi ratificat de parlamentele britanic şi din statele UE.

Citește și : Acuzaţiile de agresiune sexuală la adresa judecătorului Kavanaugh sunt „total politice”, afirmă Trump

Scenariul cel mai improbabil, dar pe care unii diplomaţi europeni îl iau în calcul, este ca Marea Britanie să ceară prelungirea tratativelor cu UE după 29 martie 2019, data ieşirii efective a ţării din UE.

O astfel de schimbare ar fi extrem de complicată pentru premierul britanic Theresa May, care se află sub o presiune puternică din partea unor membri ai Partidului Conservator pentru a respecta calendarul convenit. Eventuala prelungire a negocierilor ar trebui convenită în unanimitate de celelalte 27 de state membre ale UE.