DISTRIBUIȚI
Twitter

Cel puţin o persoană a murit după ce uraganul Zeta a atins uscatul în statul Louisiana din sudul Statelor Unite, au informat miercuri seara autorităţile locale, potrivit DPA şi agerpres.

Zeta a atins uscatul miercuri după-amiaza, însoţit de vânturi de aproximativ 175 kilometri pe oră, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC), înainte de a se deplasa rapid prin statele vecine Mississippi şi Alabama.


Citeşte şi: Germania înregistrează pentru prima dată peste 16.000 de infectări zilnice

„Rafale de vânt puternice, care ar putea afecta copacii şi produce întreruperi de curent, se vor face simţite mult spre interior în porţiuni din sud-estul Mississippi, în Alabama, nordul Georgiei, Carolina de Nord şi de Sud şi sud-estul Virginiei peste noapte şi joi din cauza vitezei cu care avansează Zeta”, a precizat NHC în jurul orei 22:00 (03:00 GMT joi).

O persoană din New Orleans a murit electrocutată în urma căderii unor linii de înaltă tensiune, a indicat într-un tweet campania de pregătire a oraşului în caz de situaţii de urgenţă NOLA Ready, avertizând locuitorii să continue să rămână în case.

Citeşte şi: Ani grei de închisoare pentru un fost preşedinte sud-coreean! Sentinţa este definitivă!

Guvernatorii statelor Louisiana, Alabama şi Mississippi au declarat stări de urgenţă în aşteptarea uraganului de categoria 2, despre care meteorologii prognozează că va fi unul dintre cele mai puternice care va lovi regiunea în peste un deceniu.