DISTRIBUIȚI

Uraganul Ian, retrogradat în categoria furtunilor tropicale, şi-a continuat joi traiectoria distrugătoare şi s-a îndreptat spre Carolina de Sud după ce a devastat coastele statului american Florida, rămas în mare parte fără electricitate şi unde a provocat inundaţii catastrofale, informează AFP, potrivit agerpres.

Centrul Naţional pentru Uragane din Statele Unite (NHC) a anunţat joi în jurul orei locale 05:00 (09:00 GMT) că uraganul Ian a scăzut în intensitate şi s-a transformat într-o furtună tropicală cu vânturi ce ating viteze de până la 105 km/h, subliniind totuşi că există riscul unor „unde ale furtunii potenţial ucigaşe”, în contextul în care creşterea nivelului apei în zona ţărmului va rămâne importantă până vineri de-a lungul coastelor Floridei, precum şi în statele învecinate Georgia şi Carolina de Sud.


Citește și : Turcia îşi consolidează prezenţa militară în Ciprul de Nord

La mică distanţă de traiectoria uraganului, în apropiere de arhipelagul Keys, condiţiile nefavorabile au dus la răsturnarea unei ambarcaţiuni cu imigranţi. Garda de Coastă americană caută în continuare 20 de persoane, trei fiind salvate şi alte patru reuşind să înoate până la ţărm.

Ian a atins uscatul în regiunea Cayo Costa din sud-vestul Floridei, miercuri la ora locală 15:00 (19:00 MT), când era încă un uragan „extrem de periculos”, cu vânturi care atingeau viteza de 240 de km/h. Uraganul a provocat inundaţii catastrofale, a anunţat NHC.

În faţa amplorii distrugerilor constatate, preşedintele american Joe Biden a declarat joi dimineaţă stare de catastrofă naturală majoră, o decizie ce permite deblocarea unor fonduri federale suplimentare pentru regiunile afectate.

În întuneric

Aproximativ 2,6 milioane de locuinţe şi sedii de companii erau în continuare private de electricitate joi dimineaţă în Florida, dintr-un total de 11 milioane, în principal de-a lungul traiectoriei uraganului, potrivit site-ului specializat PowerOutage.

Oraşul Punta Gorda a petrecut noaptea de miercuri spre joi în întuneric. Doar câteva clădiri echipate cu generatoare au putut fi luminate, iar singurele zgomote din oraş erau cele provocate de vântul puternic şi de precipitaţiile abundente.

Oraşul a beneficiat de un scurt moment de acalmie odată cu trecerea pe deasupra lui a ochiului uraganului. Însă ploaia şi vânturile au revenit apoi cu şi mai multă forţă, doborând panouri de semnalizare rutieră şi smulgând bucăţi de acoperişuri şi crengi de copaci.

Aeroportul din Jacksonville a anunţat că rămâne închis pentru ziua de joi, iar cele din Tampa şi Orlando şi-au oprit toate zborurile comerciale încă de miercuri seară.

La Naples, imaginile transmise de postul MSNBC au arătat străzi complet inundate şi maşini care pluteau în timp ce erau luate de curenţi de apă.

Şeful pompierilor din acest oraş din sud-vestul Floridei, Pete DiMara, a declarat pentru CNN că sediul cazărmii locale a fost inundat brusc de apă care a atins înălţimea de doi metri, împiedicând echipajele să răspundă la apelurile de urgenţă.

Acea creştere bruscă a nivelului apei „a cauzat cu siguranţă multe pagube în zonă”, a declarat el, îndemnându-i pe localnici să rămână în locuinţele lor până când pompierii vor putea să le vină în ajutor.

La Fort Myers, un oraş cu peste 80.000 de locuitori, inundaţiile au fost atât de grave, încât unele dintre cartiere semănau cu nişte lacuri.

Nivelul apei a depăşit în anumite zone înălţimea de trei metri, a anunţat miercuri seară guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis.

Joi, guvernatorul DeSantis a anunţat că anumite oraşe din Florida, precum Cape Coral şi Fort Myers, au fost „cu adevărat devastate” de puternicul uragan Ian.

„În anumite zone, Cape Coral, oraşul Fort Myers, au fost sever inundate şi cu adevărat devastate de această furtună”, a precizat el.

Furtuna Ian urmează să se îndrepte spre Atlanticul de Vest până la sfârşitul acestei zile, potrivit NHC, care prognozează apoi o nouă creştere uşoară în intensitate a fenomenului meteorologic, care „ar putea să se apropie de forţa unui uragan atunci când va ajunge aproape de coastele Carolinei de Sud vineri”.

Intensificare

Guvernatorul Ron DeSantis a estimat că Ian reprezintă probabil „unul dintre cele mai puternice cinci uragane care au lovit vreodată Florida”.

„Este o furtună despre care vom vorbi timp de mulţi ani”, a declarat şi directorul serviciului american de meteorologie (NWS), Ken Graham, într-o conferinţă de presă.

Aproximativ 3.200 de membri al Gărzii Naţionale au fost trimişi în Florida, potrivit Pentagonului, iar alţi 1.800 se îndreaptă spre acest stat american.

Uraganul Ian a lovit Cuba marţi, ucigând două persoane şi lăsând insula în întuneric. Miercuri, aprovizionarea cu electricitate a fost restabilită pentru anumiţi locuitori din Havana şi din celelalte 11 provincii cubaneze, însă nu şi în cele mai afectate trei regiuni, care se află în vestul insulei.

Citește și : Marii aliați ai Rusiei încep să se îndoiască de Putin: escaladarea războiului și anexarea teritoriilor pun Kremlinul în dificultate

Odată cu încălzirea apei de la suprafaţa oceanelor, frecvenţa uraganelor de mare intensitate, cu cele mai violente vânturi şi cele mai abundente precipitaţii, a început să crească, nu însă şi numărul total al uraganelor.

Potrivit lui Gary Lackmann, profesor de ştiinţe atmosferice la Universitatea de Stat Carolina de Nord, mai multe studii au demonstrat „o legătură posibilă” între schimbările climatice şi un fenomen cunoscut sub numele de „intensificare rapidă” – atunci când o furtună tropicală relativ slabă creşte în intensitate şi devine uragan de categoria 3 într-un interval de doar 24 de ore, aşa cum s-a întâmplat în cazul uraganului Ian.

„Consensul este că vor fi mai puţine furtuni în viitor, dar cele mai importante dintre ele vor fi mai intense”, a adăugat acelaşi cercetător.