DISTRIBUIȚI

Uraganul Ian a lăsat în urma sa în Florida mai multe oraşe devastate şi pierderi potenţial „substanţiale” de vieţi omeneşti, iar în prezent se îndreaptă spre sud-estul Statelor Unite, informează AFP, potrivit agerpres.

Retrogradat la o furtună tropicală după ce a atins uscatul, Ian a crescut din nou în intensitate până în punctul de a fi reclasificat drept uragan de către Centrul Naţional pentru Uragane (NHC). Ian se îndrepta joi seara spre Carolina de Nord, Carolina de Sud şi Georgia.


Citește și : Turcia îşi consolidează prezenţa militară în Ciprul de Nord

În timp ce imaginile cu străzi transformate în canale cu ape tulburi, cu bărci aruncate la ţărm ca nişte jucării şi cu case distruse se înmulţeau, cel mai recent bilanţ din Florida ajunsese la cel puţin 12 morţi.

„Acesta ar putea fi cel mai periculos uragan din istoria Floridei”, a declarat preşedintele SUA Joe Biden în cursul unei vizite la sediul Agenţiei Federale pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (FEMA). „Cifrele (…) nu sunt deocamdată clare, dar primim informaţii despre victime al căror număr ar putea fi substanţial”, a adăugat el, precizând că doreşte să viziteze cât mai curând posibil Florida, dar şi teritoriul american Puerto Rico, recent lovit de uraganul Fiona.

Într-o conferinţă de presă susţinută joi seara, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a declarat că se aşteaptă la mai multe decese din cauza uraganului. El nu a oferit şi o cifră provizorie, preferând să aştepte ca bilanţul deceselor să fie confirmat „în cursul zilelor următoare”.

„Peste 700 de salvări confirmate au avut loc şi cu siguranţă vor fi multe altele pe măsură ce vor veni mai multe date”, a adăugat guvernatorul.

Un oficial din comitatul Charlotte, în vestul Floridei, a confirmat pentru CNN moartea a cel puţin „opt sau nouă persoane”, fără a oferi alte detalii.

De asemenea, un purtător de cuvânt al comitatului Volusia, de pe coasta de est, a declarat că s-a înregistrat „primul deces legat de uraganul Ian”, un bărbat de 72 de ani care „a ieşit să îşi golească piscina în timpul furtunii”.

Un oficial al comitatului Osceola, în partea central-estică a statului, a declarat la rândul său pentru CNN că un rezident al unui azil de bătrâni a murit.

O purtătoare de cuvânt a şerifului comitatului Sarasota a precizat, de asemenea, pentru reţeaua de televiziune că două persoane din comitatul său şi-au pierdut viaţa în urma trecerii uraganului.

Între timp, au continuat căutările celor 18 pasageri ai unei ambarcaţiuni cu migranţi care s-a răsturnat miercuri în apropiere de arhipelagul Keys, alţi nouă fiind salvaţi.

Ian a atins uscatul miercuri după-amiază ca uragan de categoria 4 (pe o scară de 5) în sud-vestul Floridei, înainte de a-şi continua trecerea prin acest stat, însoţit de vânturi puternice şi de ploi torenţiale.

Citește și : Marii aliați ai Rusiei încep să se îndoiască de Putin: escaladarea războiului și anexarea teritoriilor pun Kremlinul în dificultate

Joi seară, peste 2,3 milioane de locuinţe şi magazine nu aveau în continuare curent electric, dintr-un total de 11 milioane, potrivit site-ului de specialitate PowerOutage.

Având în vedere amploarea pagubelor, preşedintele Joe Biden a declarat joi dimineaţă starea de catastrofă naturală majoră, o decizie ce permite deblocarea de fonduri federale suplimentare pentru regiunile afectate.