DISTRIBUIȚI
Twitter

Rafale de vânt, şosele inundate de ploi torenţiale: uraganul Delta, care s-a abătut miercuri asupra regiunii sud-estice a Mexicului, se îndreaptă acum spre Statele Unite, lăsând în urmă pagube materiale, dar nicio victimă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit Centrului naţional pentru uragane (NHC), cu sediul la Miami, uraganul Delta a revenit în Golful Mexicului cu rafale de vânt de până la 155 km/h.


Citește și: Donald Trump a revenit în Biroul Oval

Meteorologii prognozează că uraganul va traversa joi Golful Mexic şi se va îndrepta spre SUA, unde îşi va recăpăta forţa şi va creşte din nou în intensitate, notează NHC.

Staţiunea balneară Cancun, din peninsula Yucatan, situată în sud-estul Mexicului, este presărată de copaci doborâţi de vânt şi de stâlpi electrici puşi la pământ de rafalele puternice. Numeroase case şi clădiri au suferit pagube.

Oraşele învecinate de pe costă, precum Playa del Carmen şi Cozumel, au rămas fără curent electric după trecerea uraganului în zori.

Miercuri seară, Delta se afla în Golful Mexic, la 45 de km nord-est de localitatea Dzilam şi 110 km nord-est de Progreso, în Yucatan, potrivit Comisiei Naţionale a Apelor (Conagua).

Efectele uraganului, care a fost retrogradat de la categoria 4 la categoria 2, sunt evidente în regiune. Linii electrice avariate, panouri publicitare şi semne de circulaţie smulse, potrivit reporterilor AFP deplasaţi la faţa locului.

„Nu avem nicio notificare privind existenţa de victime provocate de acest uragan”, a declarat un reprezentant al Protecţiei Civile, Alberto Ortega.

Cu rafale de aproape 175 km/h, uraganul a atins miercuri uscatul în peninsula Yucatan, în dreptul oraşului Puerto Morelos, ameninţând direct staţiunile balneare Cancun şi Playa del Carmen, potrivit NHC.

Aproximativ 41.000 de turişti aflaţi în statul Quintana Roo, unde se află aceste staţiuni balneare foarte populare, au fost evacuaţi rapid din calea uraganului, potrivit unui mesaj televizat al guvernatorului acestui stat, Carlos Joaquin.

Vezi și: Kamala Harris și Mike Pence au făcut SHOW pe gustul americanilor – VIDEO

La Cancun au fost amenajate peste 160 de adăposturi. Această situaţie reprezintă o nouă lovitură suferită de populara staţiune turistică mexicană, afectată deja de pandemia de coronavirus.

Delta este cea de-a 26-a furtună tropicală dintr-un sezon al uraganelor deosebit de agitat în Atlantic, pe parcursul căruia au fost doborâte mai multe recorduri. Ca urmare a epuizării listei numelor prevăzute, meteorologii au început să identifice uraganele cu ajutorul alfabetului grec.