DISTRIBUIȚI
CBS Boston

UPDATE: Cel puțin o persoană a decedat, iar alte 12 au fost rănite în peste 70 de explozii și incendii din trei orașe situate în apropierea orașului Boston din statul american Massachusetts, produse cel mai probabil din cauza fisurării unei conducte de gaz, relatează agenția de știri Reuters, potrivit mediafax.

Spitalul General din Lawrence a comunicat pe Facebook că 13 persoane au fost transportate la spital, acestea primind îngrijiri medicale pentru intoxicație cu fum sau traume suferit în urma exploziilor. Unul dintre pacienți era în stare critică și a fost transportat la Spitalul General Massachusetts din Boston. Pacientul a decedat ulterior din cauza rănilor suferite, potrivit unor oficiali citați de Reuters


Ştire iniţială: Zeci de explozii, declanşate aparent de ruptura unei conducte de gaz, s-au produs joi în trei localităţi de lângă Boston, provocând rănirea a cel puţin şase oameni şi apeluri de evacuare către alte câteva sute, au precizat oficiali locali citaţi de Reuters, potrivit agerpres.

Imagini difuzate în direct de televiziuni îi arată pe pompieri luptând cu flăcările în Lawrence, Andover şi North Andover, la circa 40 km nord de capitala statului Massachusetts.

Citeşte şi: Marea Britanie afirmă că interviul cu cei doi ruşi acuzaţi de otrăvirea lui Skripal reprezintă o ‘insultă la adresa inteligenţei publicului’

Străzile s-au cufundat în întuneric după ce echipele de intervenţie au tăiat curentul şi au început operaţiunile de oprire a furnizării de gaz în zonă în încercarea de a preveni alte explozii.

Cel puţin trei oameni, inclusiv un pompier, au fost răniţi în Andover, au informat autorităţile locale. Şase persoane sunt tratate la Lawrence General Hospital, a spus purtătoarea de cuvânt Jill McDonald Halsey. Nu este pentru moment clar dacă printre cei preluaţi de spitalul citat se află şi persoane din Andover.

Postul din Boston al CBS News a transmis că doi din cei şase pacienţi de la spitalul Lawrence sunt în stare gravă.

Un şef al pompierilor din Andover a declarat, într-o conferinţă de presă, că echipele specializate de investigaţie suspectează o supra-presurizare a unei conducte principale de gaz drept cauză a seriei de explozii şi incendii.

Poliţia statului Massachusetts a anunţat că un număr total de 70 de incendii, explozii sau scăpări de gaz au fost semnalate autorităţilor. Circa 50 de departamente de pompieri au intervenit de urgenţă, a precizat un reprezentant al pompierilor din Plaistow, New Hampshire.

Feed-urile de Twitter ale presei locale sunt pline de imagini cu case în flăcări sau prăbuşite.

Citește și: SUA sancţionează firme ruse și chineze acuzate că oferă ajutor Coreei de Nord

Compania Columbia Gas, o unitate a NiSource Inc, anunţase mai înainte joi că îşi va îmbunătăţi reţeaua de gaz din mai multe cartiere, inclusiv în zona unde s-au produs exploziile, dar deocamdată nu este clar dacă a fost executată vreo lucrare în comunităţile afectate.

„Columbia Gas investighează ce s-a întâmplat în sistemul său astăzi”, a declarat Ken Stammen, un purtător de cuvânt al NiSource.

„Le cerem tuturor celor care simt miros de gaz în casă să-şi părăsească locuinţa până la alte anunţuri”, a spus la o televiziune locală managerul oraşului North Andover, Andrew Maylor.

Şi poliţia statului le-a cerut celor deserviţi de Columbia Gas să-şi părăsească locuinţele, spunând că respectiva companie a tăiat presiunea pe conductele sale, dar că va lua „ceva timp” până la oprirea întregului serviciu.