DISTRIBUIȚI
Twitter

UPDATE: Cel puţin 11 persoane au murit într-un incendiu la un spital din oraşul Rio de Janeiro din Brazilia, au relatat vineri media locale, preluate de DPA, potrivit agerpres.

Pompierii au scos zece corpuri neînsufleţite din spitalul Badim din cartierul Maracana al oraşului, conform site-ului de ştiri Globo 1. Alt cadavru a fost scos din clădire joi seară.


Numărul persoanelor decedate ar mai putea creşte, a precizat portalul.

Incendiul a izbucnit joi seară, probabil din cauza unui scurtcircuit. În departamentul afectat de flăcări se aflau 103 pacienţi.

Angajaţii spitalului, membrii echipelor de intervenţie şi locuitori din zonă au ajutat la salvarea pacienţilor. În fotografii realizate la faţa locului, se văd pacienţi care primesc îngrijiri medicale pe mai multe saltele în afara spitalului.

Unii dintre pacienţii mai în vârstă au fost duşi la o grădiniţă din apropiere. 

Ştire iniţială: Cel puțin o persoană a murit într-un incendiu izbucnit joi într-un spital din orașul brazilian Rio de Janeiro, a informat agenția Globo News, citată de site-ul agenției Reuters şi mediafax.

Incendiul a avut loc la spitalul Badim din nordul orașului Rio de Janeiro. Acesta a izbucnit în jurul orei locale 06.30.

Pompierii au reușit să stingă focul în două ore.

Citeşte şi: Americanii vor dezvălui numele unui suspect care ar dovedi implicarea saudită în atacurile 9/11

Citeşte şi: Reporteri fără Frontiere premiază jurnaliste persecutate de Arabia Saudită, Malta şi Vietnam