DISTRIBUIȚI
AP

Cel puţin 28 de persoane au murit într-un atentat dintr-o moschee din estul Afganistanului în timpul rugăciunii de vineri, informează autorităţile citate de AFP, potrivit agerpres.

„Cifrele au crescut la 28 de morţi şi 55 de răniţi, toţi credincioşi”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al guvernatorului din provincia Nangarhar, Attaullah Khogyani, care a vorbit iniţial de „circa 20 de morţi”.


Citește și: CEDO respinge o cerere de suspendare a exhumării lui Franco

„Explozibili care au fost plasaţi în interiorul moscheii au fost detonaţi”, a afirmat el.

Un medic de la spitalul din Haska Mina, localitatea în care s-a produs explozia, a declarat că circa 32 de cadavre şi peste 50 de răniţi au fost aduşi în această unitate. „Ambulanţele noastre sunt la locul atacului pentru a aduce răniţi”, a adăugat el.

Niciun grup nu a revendicat până acum atentatul. Talibanii şi gruparea Stat Islamic, care sunt în conflict, s-au implantat în Nangarhar, provincie frontalieră cu Pakistanul. Districtul Haska Mina, numit şi Deh Bala, este apropiat de frontieră.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Nangarhar, Mubarez Attal, a comunicat anterior un bilanţ de 17 morţi şi 40 de răniţi.

„A fost o explozie puternică”, a povestit pentru AFP Haji Amanat Khan, care locuieşte în zonă. „Acoperişul moscheii s-a prăbuşit în urma exploziei”, a adăugat el.

Citește și: Japonia trimite forţe militare în Strâmtoarea Ormuz

Joi, un raport al ONU a acuzat un număr de victime „fără precedent” de peste un deceniu în al treilea trimestru al anului, Afganistanul continuând să fie afectat de o violenţă „total inacceptabilă”.

Între 1 iulie şi 30 septembrie, Misiunea ONU în Afganistan a înregistrat 1.174 de morţi şi 3.139 de răniţi în rândul civililor, potrivit raportului său trimestrial.

Luna iulie, în care s-au înregistrat 425 de morţi, a fost cea mai sângeroasă din ultimul deceniu.

Știre inițială: Cel puţin 17 persoane au murit într-o explozie într-o moschee din estul Afganistanului care s-a produs în timpul rugăciunii de vineri, informează autorităţile citate de AFP.

Deflagraţia s-a soldat cu 17 morţi şi 40 de răniţi, a declarat pentru France Presse Mubarez Attal, purtător de cuvânt al poliţiei din Nangarhar, provincie frontalieră cu Pakistanul. Purtătorul de cuvânt al guvernatorului provincial, Attaullah Khogyani, a vorbit despre „circa 20 de morţi, toţi credincioşi”.

El a mai precizat că acoperişul moscheii s-a prăbuşit din cauza exploziei.

Sohrab Qaderi, un membru al consiliului provincial din Nangarhar, a declarat că 31 de oameni au murit şi 100 au fost răniţi în urma exploziei provocate de detonarea unei bombe, potrivit Reuters.