DISTRIBUIȚI
handout EPA

UPDATE: Opozantul rus Aleksei Navalnîi, considerat unul dintre cei mai vocali critici ai Kremlinului din rândurile opoziţiei ruse, a fost externat din spitalul din Berlin unde a fost tratat din 22 august, după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor intern în Siberia, iar apoi a fost transferat cu avionul în capitala Germaniei în timp ce se afla încă în comă,relatează Reuters, DPA şi EFE, potrivit agerpres.

El ar putea lua în considerare acum întoarcerea în Rusia, notează AFP.


Citește și: Macron și Erdogan au discutat la telefon despre situația din Mediterana de Est

‘Starea pacientului s-a îmbunătăţit suficient cât tratamentul medical de urgenţă să poată să înceteze’, a transmis clinica universitară berlineză Charite într-un comunicat difuzat miercuri, în care mai precizează că Navalnîi a fost externat marţi.

‘Pe baza progreselor şi a stării actuale a pacientului, medicii curanţi consideră că recuperarea sa completă este posibilă. Cu toate acestea, este încă prematur să se evalueze efectele potenţiale pe termen lung ale otrăvirii sale grave’, se menţionează în comunicatul spitalului.

Opozantul rus a primit tratament în spitalul din Berlin timp de 32 de zile, dintre care 24 în secţia de terapie intensivă, completează Charite.

În vârstă de 44 de ani, Navalnîi a fost transferat la clinica din Berlin de la un spital din Omsk (oraş în Siberia), după ce i se făcuse rău în timpul zborului de la Tomsk (alt oraş siberian) la Moscova. Echipajul avionului la bordul căruia acesta se afla a efectuat o aterizare de urgenţă la Omsk, unde a fost preluat de ambulanţă şi i-au fost administrate primele îngrijiri care i-au salvat practic viaţa, potrivit staffului său.

Navalnîi a ieşit din comă la 7 septembrie, iar peste o săptămână a fost activ pentru prima dată pe reţelele de socializare, postând o fotografie din salonul său din spital, însoţit de familie, şi un mesaj care informa despre evoluţia stării sale de sănătate. În ultimele zile, el a mai postat fotografii pe Instagram, în care apare slăbit, cu cearcăne. În una dintre ele, schiţează un zâmbet uşor, în compania soţiei sale, pe un balcon de la Charite.

Berlinul a afirmat că teste efectuate în Germania, în Franţa şi în Suedia au stabilit că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din familia Noviciok, iar Occidentul a cerut explicaţii Rusiei.

Moscova susţine că încă nu a văzut probe ale vreunui delict în cazul îmbolnăvirii lui Navalnîi şi a refuzat să deschidă o anchetă până în prezent, declanşând doar o investigaţie preliminară. Kremlinul neagă orice implicare.

Noviciok a fost utilizat de serviciile secrete ruse în atacul din martie 2018 împotriva agentului dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în oraşul Salisbury din Anglia şi împotriva mai multor personalităţi incomode Kremlinului sau anturajului preşedintelui Vladimir Putin în trecut.

‘Decizia de a face publice detaliile stării de sănătate ale domnului Navalnîi a fost luată după consultarea cu pacientul şi soţia sa’, a indicat clinica Charite.

El ar putea să se întoarcă în curând Rusia. Întrebată de AFP la 15 septembrie despre posibila revenire în Rusia a opozantului odată refăcut, purtătoarea de cuvânt Kira Iarmîş a răspuns: ‘Niciodată nu s-a vorbit despre altceva’.

În convorbirea sa cu preşedintele francez Emmanuel Macron la 14 septembrie, Vladimir Putin s-a referit cu dispreţ la adversarul său, a relatat marţi cotidianul Le Monde.

Conform Le Monde, Putin a afirmat că Navalnîi a simulat îmbolnăviri în trecut şi a comis acte ilegale.

Preşedintele rus a justificat şi absenţa unei anchete oficiale în Rusia prin faptul că Berlinul şi Parisul nu au comunicat autorităţilor ruse analizele efectuate în laboratoarele lor cu privire la Navalnîi.

În cursul convorbirii cu Macron, Putin a menţionat alte piste posibile, dintre care una ar duce în Letonia, unde şi-ar fi avea reşedinţa în prezent un inventator al agentului neurotoxic Noviciok.

Mai mult, Vladimir Putin a sugerat că Navalnîi ar fi putut să fi luat pe cont propriu otrava, din motive neprecizate, şi că Noviciok este o ‘substanţă mai puţin complexă decât se spune, chiar dacă nimic nu confirmă – potrivit lui – utilizarea acesteia’, conform cotidianului francez.

Citește și: Ziua Independenţei a fost marcată în Bulgaria de protestele anticorupție

Opozantul rus, care denunţă corupţia elitelor ruseşti prin anchete foarte documentate, a ridiculizat pe Instagram afirmaţiile preşedintelui rus că s-ar fi ‘otrăvit singur’.

‘Am preparat Noviciok la bucătărie, am înghiţit conţinutul sticluţei în avion şi am căzut în comă’, scrie el. ‘Planul meu viclean era să mor în spitalul din Omsk (în Siberia), unde la morgă autopsia ar fi concluzionat: ‘Cauza morţii: a trăit destul”, notează ironic Navalnîi, adăugând că ‘provocarea sa a eşuat’.

El a afirmat luni că urme de Noviciok au fost identificate în interior şi pe suprafaţa organismului său, cerând Moscovei să-i înapoieze hainele pe care le purta în ziua otrăvirii sale, considerându-le o ‘probă vitală’. 

Citește și: ALARMĂ în spațiu! Astronauții au fost la o secundă de evacuarea de urgență!

Știre inițială: Opozantul rus Aleksei Navalnîi, considerat unul dintre cei mai vocali critici ai Kremlinului din rândurile opoziţiei ruse, a fost externat din spitalul din Berlin, unde a fost tratat după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor intern în Siberia luna trecută, iar apoi a fost transferat cu avionul la Berlin în timp ce se afla încă în comă, relatează Reuters şi DPA, potrivit agerpres.

‘Starea pacientului s-a îmbunătăţit suficient încât tratamentul medical de urgenţă să poată să înceteze’, a indicat clinica Charite într-un comunicat difuzat miercuri.

Citește și: Macron și Erdogan au discutat la telefon despre situația din Mediterana de Est

‘Pe baza progresului şi a stării actuale a pacientului, medicii curanţi cred că recuperarea sa completă este posibilă. Cu toate acestea, este încă prematur să se evalueze efectele potenţiale pe termen lung ale otrăvirii sale grave’, se menţionează în comunicatul clinicii germane.

Berlinul a afirmat că teste efectuate în Germania, în Franţa şi în Suedia au stabilit că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din familia Noviciok, iar Occidentul a cerut explicaţii Rusiei.

Citește și: Ziua Independenţei a fost marcată în Bulgaria de protestele anticorupție

Moscova susţine că încă nu a văzut probe ale vreunui delict în cazul îmbolnăvirii lui Navalnîi şi a refuzat să deschidă o anchetă până în prezent, declanşând doar o investigaţie preliminară. Kremlinul neagă orice implicare.

‘Decizia de a face publice detaliile stării de sănătate ale domnului Navalnîi a fost luată după consultarea cu pacientul şi soţia sa’, a indicat clinica Charite.