DISTRIBUIȚI
Yemen Press Agency

Unul dintre fraţii siamezi originari din Yemen, ţară devastată de peste şapte ani de război, pe care medicii saudiţi i-au separat în urma unei intervenţii chirurgicale ”complicate” care a durat 15 ore, a decedat, a relatat luni presa de stat saudită, informează AFP, potrivit agerpres.

Cei doi băieţi în vârstă de 19 luni, Youssef şi Yassine, au fost ”ataşaţi la nivelul mai multor organe” şi nu mai puţin de 24 de medici au participat la operaţia de separare, a precizat luni după-amiază agenţia oficială de presă SPA.


Vezi şi: Biden şi Mitsotakis salută relaţia greco-americană care ‘niciodată nu a fost mai bună’ (VIDEO) – Black News

Luni seară, SPA a anunţat că unul dintre gemeni a decedat în urma unui stop cardiac.

Medicii ”au făcut faţă unor provocări şi dificultăţi importante în timpul procedurii de separare, în urma căreia (bebeluşul) a rămas într-o stare critică după operaţie”, a precizat agenţia, adăugând că fratele supravieţuitor se află într-o stare stabilă.

SPA a explicat că medicii de la Centrul pentru ajutor umanitar şi salvare Regele Salman au efectuat intervenţia chirurgicală pentru separarea gemenilor ”în patru faze”, descriind-o ca pe una dinte ”cele mai complicate” realizate până acum.

Acest centru medical aflat în administrarea statului saudit menţionează frecvent ajutorul umanitar acordat Yemenului în virtutea unui angajament luat de autorităţile de la Ryad pentru sprijinirea acestei ţări.

Săptămâna trecută, regele Salman al Arabiei Saudite a ordonat transferul la Ryad a unor surori siameze yemenite, Mawaddah şi Rahmah, ”pentru a demara procedurile medicale şi a verifica posibilitatea” unei separări, potrivit SPA. Regele ”acordă o mare importanţă programului saudit pentru siamezi”, a adăugat agenţia de stat.

Citește şi: Peste 260 de luptători ucraineni au fost EVACUAŢI din Azovstal – Black News

În iulie anul trecut, medicii saudiţi au realizat o operaţie de separare a unor bebeluşi siamezi, afirmând la vremea respectivă că era vorba despre cea de-a 50-a intervenţie chirurgicală de acest fel reuşită.

Războiul din Yemen opune din 2014 forţele guvernamentale, sprijinite din 2015 de o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită, rebelilor houthi, susţinuţi de Iran. Acest conflict a dus la moartea a sute de mii de persoane şi a împins cea mai săracă ţară din Peninsula Arabică în pragul foametei.