DISTRIBUIȚI

O proporţie de 20% din liceenii şi studenţii indonezieni susţin crearea unui califat islamic în ţara lor, deşi majoritatea se opun acestui scenariu şi violenţei, relevă un nou sondaj de opinie realizat de institutul de studii sociologice Alvara pe un eşantion de 4.200 de tineri, majoritatea din insula Java, transmite joi Reuters, potrivit agerpres.

În ultimii ani, recunoscuta toleranţă religioasă a Indoneziei a fost pusă sub semnul întrebării, în contextul ascensiunii tot mai rapide a grupărilor musulmane în viaţa publică şi politică indoneziană.


Citeşte şi: Preşedintele kosovar lansează critici neobişnuit de dure la adresa UE. Care este motivul?

Marea majoritate a indonezienilor practică o formă moderată a islamului, iar în Indonezia trăiesc şi minorităţi creştine, hinduse şi persoane care aderă la credinţele tradiţionale. Diversitate religioasă este înscrisă în constituţia indoneziană.

Studiul mai arată că unul din patru elevi şi studenţi indonezieni sunt, în diferite grade, dispuşi să participe la jihad pentru a crea un califat. ”Acest lucru indică faptul că doctrinele intolerante au intrat deja în liceele şi universităţile de top din Indonezia”, adaugă sondajul Alvara.

Grupări precum Frontul Apărărilor Islamici (FPI) au cerut introducerea sharia în Indonezia şi susţin că liderii ţării trebuie să fie numai musulmani.

Autorităţile de la Jakarta au avertizat în mai multe rânduri în legătură cu influenţa negativă a preceptelor islamice radicale în rândul organizaţiilor şi al campusurilor studenţeşti.

Preşedintele indonezian Joko Widodo şi guvernul său încearcă să împiedice creşterea influenţei grupărilor radicale, în special în universităţi şi în şcolile islamice care au cămine.

Citeşte şi: Bilanţul atacului armat din Colorado a crescut la trei morţi

Parlamentul de la Jakarta a aprobat luna trecută un decret prezidenţial care interzice organizaţiile civile considerate ca fiind împotriva ideologiei seculariste a ţării. Hizb-ut-Tahrir, o organizaţie în mare parte paşnică care pledează pentru crearea unui califat în Indonezia, este prima grupare care va fi dizolvată în virtutea noului decret.