DISTRIBUIȚI
YouTube

Uniunea Europeană trebuie să riposteze dur la măsurile comerciale aplicate de preşedintele SUA, Donald Trump, şi să îl „readucă unde îi este locul”, afirmă comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, care pledează pentru acorduri cu statele americane, pentru a evita Casa Albă, potrivit mediafax.

„Eu sunt adeptul abordărilor dure. Pentru că, după cum bine ştiţi, nu îmi plac abordările blânde. Metoda pentru o persoană care încearcă să te intimideze într-un mod iresponsabil este să îi ripostezi prin intimidare”, a declarat Phil Hogan, citat de publicaţia Irish Times.


Citește și : Grecia: Bilanțul incendiilor de vegetaţie din jurul Atenei a ajuns la 74 de morți

„Dacă Uniunea Europeană, care are 500 de milioane de locuitori, este unită, vom reuşi să îi arătăm preşedintelui Donald Trump eroarea în care se află. O atitudine fermă şi constantă îl va readuce pe acest om unde îi este locul. Pentru că, altfel, el va continua cu toate activităţile economice, dacă reuşeşte să scape fără urmări după aceste măsuri”, a subliniat oficialul UE, denunţând „atitudinea naţionalistă” a lui Donald Trump.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se va deplasa miercuri în Statele Unite, pentru discuţii pe teme comerciale, în contextul în care preşedintele SUA, Donald Trump, a impus taxe vamale la importurile de oţel şi aluminiu din Uniunea Europeană.

Citește și : Salvini respinge propunerea Comisiei Europene cu privire la migranți