DISTRIBUIȚI

Miniştrii de externe ai ţărilor membre UE au adoptat luni sancţiuni împotriva Venezuelei, inclusiv un embargo asupra armelor, ca răspuns la criza politică gravă care afectează această ţară, relatează dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Venezuela devine astfel prima ţară din America Latină care este vizată de astfel de măsuri ce reflectă „îngrijorarea UE privind situaţia din ţară”, conform textului concluziilor adoptate luni în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de externe ai UE de la Bruxelles. Principiul a fost aprobat miercuri de către ambasadorii celor 28 de ţări.


Pe lângă embargoul asupra armelor, Uniunea Europeană a decis instituirea unui cadru legal pentru sancţionarea unor persoane şi entităţi prin impunerea unei interdicţii de călătorie în UE şi blocarea activelor acestora dacă va fi necesar.

Creşte şi: Creşte bilanţul victimelor în cutremurul din Orientul Mijilociu. Peste 300 de morţi şi 2500 de răniţi

‘Aceste măsuri vor fi folosite într-o manieră flexibilă şi graduală şi pot fi extinse, prin vizarea celor implicaţi în nerespectarea principiilor democratice ale statului de drept şi încălcarea drepturilor omului”, au afirmat miniştrii de externe ai UE într-un comunicat.

„Măsurile sunt menite să nu afecteze populaţia Venezuelei, a cărei situaţie UE încearcă să o amelioreze”, se precizează în text.

Ele „pot fi anulate în funcţie de evoluţia situaţiei din ţară, în special prin organizarea de negocieri credibile şi constructive, respectarea instituţiilor democratice, adoptarea unui calendar electoral complet şi eliberarea tuturor deţinuţilor politici”, se arată în document.

‘Obiectivul politic este de a aduce guvernul la masa negocierilor cu opoziţia şi, astfel, de a ajuta la ieşirea din actuala criză politică”, a declarat miercuri o sursă europeană.