DISTRIBUIȚI
afp

Uniunea Europeană cere „încetarea imediată” a tirurilor cu rachete palestiniene din Fâşia Gaza spre Israel, potrivit unui comunicat dat publicităţii sâmbătă la Bruxelles, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Este urgent să remediem această situaţie periculoasă pentru a proteja viaţa civililor”, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei UE, Maja Kocijancic, lansând un apel la „detensionarea” situaţiei.


Citește și : Fâșia Gaza: Un palestinian a fost ucis în urma raidurilor aeriene israeliane

„Israelienii şi palestinienii au dreptul de a trăi în pace, în siguranţă şi cu demnitate”, a pledat purtătoarea de cuvânt.

„Numai o soluţie politică poate pune capăt violenţei. Eforturile depuse de Egipt şi ONU pentru a calma situaţia beneficiază de deplina susţinere a Uniunii Europene”, a adăugat ea, referindu-se la tentativele de mediere ale Egiptului şi ONU pentru a ajunge la un armistiţiu.

Circa 200 de rachete au fost lansate sâmbătă din teritoriul palestinian spre Israel, provocând raiduri israeliene drept represalii care s-au soldat cu trei morţi potrivit ultimului bilanţ al Ministerului Sănătăţii din Gaza, printre care şi o fetiţă de 14 luni şi mama ei însărcinată.

Această escaladare, cea mai importantă de mai multe săptămâni, intervine a doua zi după proteste neobişnuit de violente de-a lungul frontierei dintre Fâşia Gaza şi Israel, notează AFP.

Citește și : Rata șomajului scade surprinzător în SUA. Cel mai mic nivel din ultimii 49 de ani