DISTRIBUIȚI
Reuters

Comisia Europeană a anunţat joi că, dacă Regatul Unit nu reuşeşte să ratifice în această săptămână acordul de retragere din Uniunea Europeană, Brexitul va fi amânat numai până la 12 aprilie, dată până când Londra trebuie să informeze blocul comunitar în legătură cu intenţiile sale, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

”Dacă acordul de retragere nu este ratificat până la finalul săptămânii, atunci articolul 50 va fi extins până la 12 aprilie şi acum îi revine guvernului Regatului Unit să informeze despre cum vede următorii paşi”, a declarat Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în conferinţa de presă cotidiană a executivului comunitar.


Citește și : 40 de copii, ucişi în ultimul an în manifestaţiile desfăşurate în Fâşia Gaza (UNICEF)

”Am numărat opt ‘nu’-uri seara trecută, acum avem nevoie de un ‘da’ cu privire la modalitatea de a avansa”, a adăugat Schinas.

Niciuna din cele opt propuneri vizând deblocarea procesului Brexit nu a obţinut miercuri seară majoritatea în parlamentul de la Londra, în încercarea aleşilor britanici de a depăşi impasul în care se află acordul negociat de Theresa May cu UE şi respins până acum deja de două ori de Camera Comunelor.

Faptul că niciuna din opţiunile privind Brexitul nu a obţinut suficiente voturi din partea parlamentarilor demonstrează că acordul premierului Theresa May este cea mai bună opţiune, a declarat ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay.

Citește și : ‘Prima definiţie internaţională’ a sexismului, adoptată de Consiliul Europei