DISTRIBUIȚI
Radio Chișinău

Uniunea Europeană (UE) a acuzat joi Rusia că ”exacerbează” tensiunile cu Kievul, după anunţul potrivit căruia Moscova facilitează emiterea de paşapoarte ruse locuitorilor din estul ţării, relatează AFP, potrivit News.ro .

Este vorba despre un ”nou atac al Rusiei la adresa suveranităţii Ucrainei”, condamnă, într-un comunicat, o purtătoare de cuvânt a şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini.


Citește și : May vrea ca acordul cu UE să fie aprobat de parlamentul britanic înainte de inaugurarea noului PE

 

Pe de altă parte, Germania şi Franţa, comediatoare în procesul de pace în Ucraina, ”condamnă”, la rândul lor, decizia Moscovei de a facilita acordarea naţionalităţii ruse locuitorilor din estul separatist al acestei foste republici sovietice, a anunţat joi Ministerul german de Externe.

”Împreună cu Franţa, condamnăm decretul rus care urmează să faciliteze acordarea naţionalităţii ruse populaţiei dintr-o parte a Ucrainei orientale”, afirmă ministerul subliniind că ”aceste regiuni fac parte din teritoriul naţional ucrainean”.

”Anunţul Rusiei este în contradicţie cu lucrul de care avem nevoie urgent pentru a contribui la o dezescaladare”, subliniază ministerul.

Preşedintele rus Vladimir Putin a simplificat miercuri acordarea naţionalităţii ruse locuitorilor regiunilor separatiste din Ucraina, o măsură denunţată de către Kiev şi noul preşedinte Volodimir Zelenski, care cere o consolidare a sancţiunilor impuse Moscovei.

Potrivit acestui decret, a cărui intrare în vigoare este ”imediată”, o procedură simplificată le va permite locuitorilor regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk, unde un război între separatişti proruşi şi forţe ucrainene s-a soldat cu aproape 13.000 de morţi în cinci ani, să primească un paşaport rus ”în trei luni” de la depunerea unei cereri în acest sens.

Citește și : Kim Jong Un readuce la viaţă ‘legăturile istorice’ cu Moscova – VIDEO

Potrivit acestui decret, numai locuitorii ”anumitor părţi” din cele două regiuni ucrainene sunt vizaţi, fără să se ofere însă detalii în acest sens, însă nu există vreo îndoială că măsura vizează ”republicile” autoproclamate de la Doneţk (DNR) şi Lugansk (LNR), regiuni rebele proruse care nu se află sub controlul Kievului.