DISTRIBUIȚI
DW

Uniunea Creştin-Socială (CSU) din Bavaria, care deţine majoritatea absolută de decenii în cel mai mare land german, a coborât sub 33% din intenţiile de vot, indică un sondaj preelectoral dat publicităţii joi, cu trei zile înaintea scrutinului regional, transmite dpa, potrivit agerpres.

Potrivit sondajului, CSU conduce cu 32,9% din intenţiile de vot, pe locul al doilea plasându-se Verzii, cu 18,5%.


Citeşte şi: Cutremur puternic în estul îndepărtat al Rusiei

Pentru prima dată în istorie, CSU pare că va coborî sub pragul de 40% în alegerile de land.

În baza unui acord, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului Angela Merkel, cu care CSU formează un bloc conservator la nivel federal, nu prezintă candidaţi în Bavaria.

Declinul CSU survine simultan cu o creştere a sprijinul faţă de Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta), cotată cu 12,8% din intenţiile de vot în Bavaria, landul care a dus greul crizei refugiaţilor din cauza situării sale la graniţa cu Austria.

Vezi şi: Uraganul Michael loveşte cu toată puterea coasta de sud-est a SUA. Vântul bate la rafală cu 250 km/h – VIDEO

Sondajul, realizat de institutul Civey şi publicat de cotidianul Augsburger Allgemeine şi săptămânalul Der Spiegel, plasează Partidul Social Democrat (SPD) pe locul al patrulea, cu 11% din intenţiile de vot. Social-democraţii fac parte din coaliţia de guvernare de la Berlin, împreună cu blocul conservator CDU/CSU.

Scrutinul de duminică este considerat un referendum cu privire la rolul CSU în politica naţională.

Liderul creştin-socialilor, Horst Seehofer, ministru federal de interne, a fost la un pas de a provoca destrămarea coaliţiei prin insistenţele sale de returnare a refugiaţilor de la frontieră.