DISTRIBUIȚI
RockCity FM

Uniunea Africană (UA) a anunţat miercuri că a suspendat participarea Sudanului în organismul de 55 de membri după ce o lovitură de stat militară a răsturnat luni guvernul de tranziţie al ţării, informează DPA, potrivit agerpres

Potrivit unui comunicat difuzat de Consiliul de Pace şi Securitate al UA, suspendarea a intrat în „vigoare imediat” şi interzice participarea Sudanului la toate activităţile UA „până la reinstaurarea efectivă a Autorităţii de Tranziţie conduse de civili”.


Citește și : China vorbeşte despre deschidere, dar senzaţia este că se închide

Consiliul de Pace şi Securitate a cerut de asemenea preşedintelui UA „să îl trimită imediat în Sudan pe emisarul său pentru a se angaja în discuţii cu părţile sudaneze interesate asupra paşilor necesari pentru a accelera procesul de restabilire a ordinii constituţionale în Sudan”.