DISTRIBUIȚI
AFP

Aproape 60 de bebeluşi vin pe lume în fiecare zi în condiţii precare în taberele de refugiaţi din sud-estul Bangladeshului, unde s-au instalat sute de mii de membri ai comunităţii musulmane rohingya fugiţi de violenţele din Myanmar, a indicat joi Fondul ONU pentru copii, UNICEF, transmite dpa, potrivit agerpres.

Aceşti copii sunt aduşi pe lume departe de casă, de mame care au fost nevoite să-şi abandoneze casele şi care au trecut prin violenţe, traume şi uneori viol, a notat reprezentantul special al UNICEF în Bangladesh, Edouard Beigbeder.


Citeşte şi: Israelul a atacat din aer ţinte Hamas în Fâşia Gaza

Peste 16.000 de bebeluşi s-au născut în taberele din regiunea oraşului Cox’s Bazar din Bangladesh de la începutul crizei refugiaţilor rohingya, acum nouă luni. Aproape 700.000 de membri ai acestei comunităţi musulmane din Myanmar au traversat graniţa după ce armata birmană a lansat o campanie de represalii împotriva lor în statul Rakhine, majoritar budist, calificată de ONU drept epurare etnică.

Reprezentantul UNICEF a menţionat că există numeroase informaţii privind cazuri de viol, dar este imposibil de stabilit numărul real de copii născuţi în urma unor astfel de agresiuni.

Citeşte şi: Atac subtil la Trump: Democraţia din SUA este ameninţată de minciuni

Dar, a subliniat el, „este vital ca toate mamele şi toţi nou-născuţii să beneficieze de tot ajutorul şi sprijinul de care au nevoie”.

Potrivit UNICEF, doar unul din cinci copii din comunitatea rohingya s-au născut în facilităţile medicale instalate în taberele refugiaţi. UNICEF a mobilizat 250 de voluntari pentru a încuraja viitoarele mame să folosească aceste facilităţi.