DISTRIBUIȚI

Ungaria nu va relaxa legislaţia privind instituţiile de învăţământ superior internaţionale, în pofida presiunilor venite din partea Uniunii Europene şi a propunerii germane de mediere în disputa privind universitatea fondată la Budapesta de miliardarul american George Soros, a afirmat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, citat de agenţia Reuters, potrivit agerpres.

„Nu există nicio schimbare în viziunea noastră. Nu vom modifica legile şi reglementările care guvernează învăţământul superior din Ungaria. Lucrăm în continuare pe aceeaşi bază”, a declarat Zoltan Kovacs pentru Reuters.


Citește și: Jaf ca-n filme pe aeroportul din Tirana: Hoții au fugit cu milioane de euro dintr-un avion!

Oficialul ungar a făcut aceste precizări în contextul disputei legate de soarta Universităţii Central Europene (CEU) înfiinţată de Soros şi care a anunţat că îşi va muta din septembrie o parte din operaţiuni în Austria, întrucât noile legi ungare îi interzic să emită diplome americane.

Premierul ungar Viktor Orban, ale cărui poziţii naţionaliste au dus la o întreagă serie de divergenţe cu Uniunea Europeană, a fost acuzat de îngrădirea libertăţii academice din cauza unor amendamente adoptate în 2017 despre care CEU a susţinut că o obligă să plece din Ungaria.

Această dispută a fost unul din principalele motive care au determinat Partidul Popular European (PPE) să suspende temporar Fidesz, partidul lui Orban, chiar înainte de alegerile pentru Parlamentul European. Totuşi, la iniţiativa lui Manfred Weber, candidatul PPE la şefia Comisiei Europene, guvernul din landul german Bavaria şi Universitatea Tehnică din Munchen s-au oferit să vină în ajutorul liderului ungar, propunând o colaborare în urma căreia CEU ar putea emite din nou diplome internaţionale.

Citește și: După numărarea a 95% din voturi, Netanyahu pare că-și va menține fotoliul de premier în Israel

Participarea bavareză la sistemul de învăţământ superior din Ungaria este un „pas care creşte încrederea”, i-a explicat un responsabil guvernamental ungar unui membru al opoziţiei din parlamentul de la Budapesta.

Balazs Orban, secretarul de stat la cabinetul premierului, a asigurat că guvernul este „gata să examineze posibilitatea emiterii de diplome recunoscute în SUA şi în Germania, ca şi în Ungaria”, dar a reiterat că toate universităţile trebuie să se supună legilor din Ungaria şi că participarea bavareză, deşi binevenită, nu ar duce la modificări ale legislaţiei.