DISTRIBUIȚI
Reuters

Numărul de doze de vaccin împotriva coronavirusului administrate în Ungaria ar putea ajunge la trei milioane până în 13 aprilie, „oferind oamenilor o nouă şansă de a reveni la modul de viaţă anterior”, a declarat vineri premierul Viktor Orban la postul public de radio Kossuth, preluat de MTI, potrivit agerpres.

Şeful guvernului de la Budapesta a avertizat că este nevoie în continuare de prudenţă şi de respectarea reglementărilor referitoare la epidemie în timpul vacanţei de Paşte.


Vezi şi:Tren de pasageri DERAIAT în TUNEL! Sunt zeci de morţi şi răniţi! – VIDEO – Black News

Orban a menţionat că în ultimele 24 de ore la nivel naţional s-au înregistrat 260 de decese din cauza COVID-19 şi peste 9000 de cazuri noi de infectare.

Până vineri, primiseră prima doză de vaccin 2.156.680 de persoane, iar 863.000 erau deja complet vaccinate. Numărul celor injectaţi cu prima doză urmează să ajungă la 2,4 milioane până la sfârşitul săptămânii, apoi la trei milioane săptămâna viitoare şi la peste 3,5 milioane în două săptămâni, a mai arătat prim-ministrul.

Citeşte şi:Agenţia Medicamentului din Franţa RESPINGE Ivermectina pentru tratarea COVID-19 – Black News

El a anticipat că proporţia bolnavilor, cantitatea de vaccinuri disponibile şi numărul celor vaccinaţi „se vor îmbunătăţi frumos” în următoarele câteva săptămâni, iar în două-trei săptămâni Ungaria va ajunge la un punct de inflexiune, după care se va observa un impact palpabil al vaccinării asupra numărului de decese şi de cazuri noi.