DISTRIBUIȚI
Budapest Business Journal

Ministrul ungar al justiţiei a cerut luni convocarea unei reuniuni extraordinare a Comitetului pentru libertate digitală, însărcinat cu monitorizarea spaţiului online, în legătură cu ceea ce a calificat drept încălcări ale normelor democratice de către giganţii tehnologiei, relatează MTI, potrivit agerpres.

Într-o postare pe Facebook în limba engleză, Judit Varga a afirmat că mari companii de IT încalcă „toate normele legale democratice fundamentale care formează baza culturii de tip occidental” prin restrângerea în secret a vizibilităţii sau „blocarea din umbră” a anumitor utilizatori „din motive politice”.


Citeşte şi: Australia NU crede în vaccin şi rămâne ÎNCHISĂ tot anul 2021

Ministrul ungar a citat o înregistrare recent dezvăluită în care directorul Twitter, Jack Dorsey, este auzit spunându-le unor subalterni că acţiunile de reglementare ale companiei vor merge „mult mai departe” decât suspendarea contului preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump.

Judit Varga a acuzat de asemenea Facebook de limitarea „vizibilităţii opiniilor creştine, conservatoare de dreapta”, menţionând că a avut „experienţa personală” a unor astfel de practici.

Oficialul ungar a mai adăugat că, prin intermediul Comitetului pentru libertatea digitală, ministerul său contribuie la reglementarea în cadrul Uniunii Europene a activităţii companiilor globale de IT.

Citeşte şi: SUA acuză Rusia că vrea să-l reducă la tăcere pe Alexei Navalnîi

Ea a subliniat că este nevoie de măsuri urgente şi că în acest scop se va întâlni zilele următoare cu şeful Autorităţii ungare pentru concurenţă, pentru a discuta despre posibilităţile de sancţionare a practicilor comerciale ilegale în domeniu.

Miercurea trecută, într-o altă postare pe Facebook critică la adresa giganţilor mondiali ai tehnologiei informaţiei, Judit Varga a denunţat faptul că „noi cu toţii putem fi opriţi printr-o simplă apăsare de buton”, evocând „războiul ideologic” din SUA.