DISTRIBUIȚI

Ungaria a comandat deja 5 milioane de doze de vaccin în cadrul planului Uniunii Europene privind asigurarea de potenţiale vaccinuri anti-COVID-19 pentru statele membre, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, în cadrul interviului său săptămânal radiodifuzat, transmit Reuters şi MTI, potrivit agerpres.

Orban a menţionat că Ungaria a făcut schimbările necesare în sectorul sanitar pentru a creşte şansele unei „apărări aproape perfecte împotriva pandemiei” în cazul unui al doilea val, subliniind că i-a dat instrucţiuni clare ministrului responsabil cu sănătatea să furnizeze o opinie profesională precisă cu privire la primul vaccin anticoronavirus ce urmează să fie lansat.


Citeşte şi: PROTEST înăbuşit din faşă în Australia! Doi bărbaţi care pregăteau o manifestaţie împotriva măsurilor de izolare au fost arestaţi

Premierul ungar a făcut apel pe de altă parte la persoanele care manifestă simptome de COVID-19 să se autoizoleze, subliniind că nicio formă de apărare împotriva virusului nu poate avea succes fără participarea benevolă a publicului.

Calitatea răspunsului unei ţări la virus ţine nu atât de măsurile luate de guvern, cât de nivelul de inteligenţă al ţării, a comentat Orban.

Citeşte şi: NAŢIONALISMUL în materie de vaccin se bate cap în cap cu lupta împotriva coronavirusului (OMS)

În acelaşi timp, el a explicat că, până la identificarea purtătorilor virusului, toţi migranţii ilegali care intră în ţară trebuie trataţi ca potenţială sursă de infecţie, deşi ar fi greşit ca „toţi migranţii să fie prezentaţi ca bombe biologice”. Totuşi, „unii chiar asta sunt”, a adăugat premierul ungar.