DISTRIBUIȚI
Natural World Heritage Sites

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a anunţat marţi că va reabilita patrimoniul din Bandiagara, distrus parţial în urma conflictului care afectează partea centrală din Mali, informează AFP, potrivit agerpres.

Criza de securitate din Mali, alimentată de grupări jihadiste şi tensiuni intercomunitare, a provocat distrugerea totală sau parţială a aproape 30 de sate, din care jumătate sunt localizate în situl „Faleza din Bandiagara”, clasat în patrimoniul mondial UNESCO, în regiunea Mopti.


Citește și : Delegația OMS trimisă în China a discutat cu cercetătorii din Wuhan despre originea noului coronavirus

Proiectul UNESCO, finanţat cu 1 milion de dolari de Alianţa internaţională pentru protejarea patrimoniului în zone de conflict (ALIPH), vizează reabilitarea „locuinţelor, podurilor şi siturilor consacrate culturii tradiţionale”, a precizat organizaţia într-un comunicat.

Coordonatorii vor să restaureze mai ales tradiţii culturale precum rituri funerare şi dansuri mascate, ce au fost slăbite de tensiunile intercomunitare din ultimii ani, şi să contribuie astfel la „consolidarea structurii sociale şi la pacea între comunităţile din ţinutul Dogon”, precizează UNESCO.

Partea centrală din Mali se confruntă cu un număr sporit de violenţe începând din 2015 şi cu apariţia unui grup jihadist condus de predicatorul Amadou Koufa, care a făcut recrutări numeroase în rândul comunităţii sale, alăturându-se apoi Grupului de sprijinire a islamului şi musulmanilor (GSIM), principala alianţă jihadistă din Sahel şi afiliată Al-Qaida.

Atacurile, adeseori urmate de represalii, au căpătat o dimensiune intercomunitară între fulani, în majoritatea lor crescători de animale, şi etnicii bambara şi dogon, care practică în principal agricultura.

Faleza din Bandiagara adăposteşte 289 de sate repartizate pe 400.000 de hectare, între un platou şi zone de câmpie. Comunităţile întreţin o relaţie foarte strânsă cu mediul înconjurător, pe care o exprimă prin ritualuri şi tradiţii sacre, potrivit UNESCO.

Citește și : Teama de coronavirus alimentează atacurile cibernetice

Activităţile generatoare de venituri pentru femei se vor afla şi ele în centrul proiectului UNESCO, în contextul dificil al pandemiei de COVID-19.

„Cultura nu doar că este prea adeseori o victimă a conflictelor armate prelungite, ea este şi o sursă esenţială de rezistenţă şi un fundament important pentru construirea păcii”, a subliniat directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay.