DISTRIBUIȚI

Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) a îndemnat transportul maritim să îşi accelereze tranziţia energetică în loc să îşi majoreze emisiile poluante, prin trimiterea la casare a vechilor nave poluante şi adaptarea infrastructurilor porturilor la carburanţii alternativi, transmite AFP, potrivit agerpres.

Navele transportă peste 80% din mărfurile tranzacţionate la nivel mondial, subliniază UNCTAD în raportul său anual cu privire la transportul maritim, publicat marţi.


Citeşte şi: Prima zi a Ministerialei NATO de la Bucureşti – Black News

Emisiile totale de carbon ale flotei maritime mondiale au crescut cu 4,7% între 2020 şi 2021, „o cifră care merge în direcţia greşită”, a avertizat secretarul general al UNCTAD, Rebeca Grynspan, cu prilejul prezentării raportului. Cu o vârstă medie de aproape 22 de ani, „suntem de asemenea preocupaţi de îmbătrânirea navelor, care poluează mai mult pe măsură ce îmbătrânesc”, a adăugat Grynspan.

UNCTAD a făcut un apel către sectorul transportului maritim să investească mai mult în modernizarea tehnică şi operaţională pentru a reduce amprenta de carbon. Este vorba în special de a trece la combustibili alternativi, cu conţinut redus de carbon, de a utiliza surse de electricitate regenerabile în porturi şi de a echipa navele cu tehnologii cu un randament energetic ridicat.

Raportul UNCTAD atrage atenţia asupra necesităţii de a adapta porturile la efectele schimbărilor climatice, în special în cazul statelor cele mai vulnerabile. În viitor, pentru a rămâne competitive, porturile vor trebui să răspundă exigenţelor navelor care vor deveni mai verzi, inclusiv prin furnizarea de energie mai curată şi oferindu-le servicii de mentenanţă adaptate.

„Dacă porturile nu vor fi gata să întreţină navele în cadrul acestor noi reglementări, vor avea de pierdut”, a afirmat directoarea diviziei de tehnologie şi logistică de la UNCTAD, Shamika Sirimanne.

Comerţul maritim mondial a înregistrat o revenire semnificativă în 2021, cu o creştere estimată la 3,2%, după o scădere de 3,8% în 2020, potrivit raportului UNCTAD.

„În 2022, această revenire s-a răsuflat”, a subliniat Shamika Sirimanne, în special din cauza încetinirii economiei mondiale a noilor valuri de Covid-19 care au antrenat închideri de uzine în China şi a tensiunilor geopolitice mondiale.

Citeşte şi: Reuniunea ruso-americană pentru Tratatul New Start a fost amânată pe termen nelimitat – Black News

Creşterea comerţului maritim mondial ar urma să rămână moderată în acest an, cu un avans de 1,4%. Pentru perioada 2023-2027, comerţul maritim mondial ar urma să înregistreze o rată anuală de creştere de 2,1%, un ritm mai lent decât media din ultimele trei decenii (3,3%).

„În ultimii doi ani, sectorul maritim a suferit enorme perturbări. Covid-19, războiul din Ucraina, schimbările climatice şi geopolitica au antrenat închideri de porturi şi de rute maritime şi au majorat preţurile”, a spus secretarul general al UNCTAD, Rebeca Grynspan.