DISTRIBUIȚI
Daily Mail

Vloggerul rus Karomatullo Dzhaborov a fost arestat, după ce s-a prefăcut, într-un metrou din Rusia, că suferă de o „criză de coronavirus”. El este acuzat de huliganism criminal şi riscă până la cinci ani de închisoare şi o amendă de 500.000 de ruble, circa 7.100 de euro, potrivit agerpres.

Pasagerii dintr-un metrou rusesc au încercat iniţial să îl ajute pe bărbatul care se prefăcea că are o criză, dar în momentul în care acesta a început să se contorsioneze şi să strige „coronavirus”, oamenii au fugit.


Citește și : Suedia numeşte un ambasador pentru a conduce lupta împotriva crimei organizate

Imaginile au apărut pe un site specializat în farse, în 2 februarie, dar au fost şterse ulterior. Potrivit Daily Mail, încă nu este clar unde au fost filmate scenele de panică.

Vloggerul Karomatullo Dzhaborov, arestat de poliție, a afirmat că a vrut să facă o farsă. Ministerul de interne de la Moscova a anunțat că autorităţile caută alte două persoane care ar fi fost împreună cu vloggerul.

Suspectul a fost închis, fiind acuzat de huliganism criminal şi riscă până la cinci ani de închisoare şi o amendă de 500.000 de ruble (7.100 euro).

Avocatul lui Dzhaborov, Aleksey Popov, a afirmat că bărbatul s-a predat poliţiei din proprie iniţiativă, după ce a aflat că s-a emis un mandat de arestare pe numele său şi că nu s-a gândit că situaţia ar putea să ajungă la aceste proporţii.

Avocatul spune şi că farsa clientului său a avut doar rostul de a conştientiza la nivelul publicului riscurile legate de epidemia de coronavirus.

„Are mai multe înregistrări video pe diferite teme importante pentru societate”, a arătat avocatul, menţionând faptul că Dzhaborov colaborează cu organele de anchetă şi consideră că este vorba numai despre o farsă care a ajuns prea departe.

Citește și : UE este îngrijorată de perspectiva unui război între Rusia şi Turcia în Siria

Infecţiile cu noul coronavirus au debutat în Wuhan, în centrul Chinei, şi nu mai puţin de 20 de ţări au fost afectate, fiind infectate în toată lumea 43.000 de persoane.

În Rusia au fost confirmate două cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar 144 de persoane sunt considerate suspecte şi sunt în carantină în Siberia.