DISTRIBUIȚI
risingsunchatsworth.co.za

Un tribunal din Belarus l-a condamnat vineri la 13 ani de închisoare pe bloggerul Eduard Palcis, pentru rolul său în protestele de anul trecut, după realegerea contestată a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, informează AFP, potrivit agerpres.

Bloggerul şi istoricul în vârstă de 31 de ani a fost considerat vinovat şi de incitare la ură. El a fost arestat în septembrie 2020, la scurt timp după începutul manifestaţiilor antiguvernamentale.


Citește și : Rusia vrea negocieri de securitate rapide şi o nouă convorbire între Putin şi Biden

Opoziţia din Belarus şi Occidentul consideră că Lukaşenko a fost reales în mod fraudulos.

Centrul belarus de apărare a drepturilor omului Viasna a afirma că Palcis este „deţinut politic” şi că în prezent în Belarus sunt închişi 929 de astfel de deţinuţi.

Lidera opoziţiei din exil, Svetlana Tihanovskaia, a criticat justiţia din ţara sa. Ea a arătat că procesul bloggerului a avut loc „cu uşile închise, deci nimeni nu a putut vedea cum regimul reprimă o persoană inocentă” şi a promis că „nu ne vom opri până vor fi eliberaţi toţi deţinuţii politici”.

Soţul ei, Serghei Tihanovski, producător al unui vlog, a fost condamnat săptămâna aceasta la 18 ani de închisoare pentru organizarea de „tulburări ample”, „incitare la ură în societate”, „tulburarea ordinii publice” şi „obstrucţionarea Comisiei Electorale”. Tihanovskaia consideră că este vorba de o răzbunare.

După campania împotriva lui Lukaşenko, Tihanovskaia a fost forţată de regimul de la Minsk să părăsească ţara. De atunci, ea călătoreşte în întreaga lume pentru a creşte presiunea asupra preşedintelui belarus, fiind primită de liderii occidentali.

Citește și : NATO respinge solicitarea Rusiei de a renunţa la aderarea Ucrainei

Un alt opozant cunoscut, Mikola Statkevici, în vârstă de 65 de ani, candidat la alegerile prezidenţiale din 2010, este deja închis de mai mult timp, după ce a fost condamnat la 14 ani de închisoare.

Uniunea Europeană, Statele Unite şi alte ţări occidentale au adoptat mai multe serii de sancţiuni împotriva unor personalităţi şi firme legate de regimul Lukaşenko. Acesta a reacţionat printr-o apropiere de Rusia, principala sa aliată.