DISTRIBUIȚI
Russophile.org

Un submarin militar al Rusiei a fost depistat navigând neautorizat în apele teritoriale ale Israelului în urmă cu trei luni, au declarat luni seară surse militare israeliene, potrivit mediafax.

Submarinul rus a fost depistat acum trei luni de o navă militară israeliană în Marea Mediterană, la circa 15 kilometri de oraşul Tel Aviv, au declarat surse militare citate de site-ul Ynetnews.com.


Citește și : Putin şi Merkel au convenit că regiunea Donbas trebuie să primească statut special

Nu se ştie de cât timp se afla submarinul militar rus în apele teritoriale israeliene şi nici care era obiectivul misiunii.

Imediat după localizarea submarinului, armata israeliană a activat sistemul de alertă, iar nava militară rusă a părăsit zona, îndreptându-se spre vestul Mării Mediterane.

Intrarea neautorizată a submarinului rus în apele teritoriale israeliene constituie o încălcare gravă a suveranităţii, evidenţiind activităţile Rusiei în Orientul Mijlociu în contextul conflictului din Siria.

Citește și : AIEA a detectat ‘particule de uraniu natural’ într-un loc nedeclarat din Iran