DISTRIBUIȚI
The Conflict Archives - WordPress.com

Un soldat ucrainean a fost ucis şi altul rănit în confruntări cu separatiştii proruşi din estul Ucrainei, unde ciocnirile s-au intensificat pe fondul reînnoirii tensiunilor cu Moscova, a anunţat luni armata ucraineană, citată de France Presse, potrivit agerpres.

Un soldat a fost rănit mortal şi altul spitalizat după ce au fost loviţi duminică de schije când separatiştii au lansat grenade asupra poziţiilor ucrainene, a declarat armata într-un comunicat.


Citeşte şi: UE şi SUA vor o soluţie de compromis în Georgia

Noile incidente au avut loc odată cu apropierea negocierilor de pace programate online în cursul serii între consilierii şefilor de stat ucrainean, rus, german şi francez.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că speră că discuţiile vor duce la reluarea armistiţiului pe front, la sfârşitul unui summit organizat vineri cu omologul său francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel.

După o încetare a focului în mare parte respectată în a doua jumătate a anului 2020, confruntările s-au intensificat între Kiev şi separatiştii proruşi în Donbas (estul Ucrainei).

Ucraina a raportat treizeci de soldaţi ucişi pe front în acest an faţă de 50 pentru întreg anul 2020. Separatiştii au anunţat la rându lor că aproximativ douăzeci de combatanţi au fost ucişi din ianuarie.

În acelaşi timp, tensiunile au crescut cu Rusia, care în ultimele săptămâni a desfăşurat zeci de mii de soldaţi în apropierea frontierei ruso-ucrainene, ridicând temeri privind o operaţiune militară de amploare.

Uniunea Europeană a deplâns luni, prin vocea şefului diplomaţiei sale, creşterea tensiunilor cu Rusia, considerând „foarte periculoasă” situaţia de la frontierele cu Ucraina.

Citeşte şi: Ruşii răspund cu aceeaşi monedă şi expulzează 20 de diplomaţi cehi – Black News

Amplu considerată susţinătoarea din punct de vedere militar şi politic a separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, Moscova asigură că „nu ameninţă pe nimeni”, în timp ce denunţă „provocările” ucrainene.

Războiul din Donbas a făcut peste 13.000 de morţi şi aproape 1,5 milioane de persoane strămutate de când a început acum şapte ani în urma anexării de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea.